Curier Județean

Spitalul Municipal Blaj în slujba cetăţenilor din judeţul Alba! Măsurile luate pentru îndeplinirea misiunii de spital suport pentru pacienţii infectați cu COVID-19

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj a fost stabilit spital suport pentru pacienţii testaţi pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Instituţia a luat mai multe măsuri pentru a putea să-şi îndeplinească obligaţiile conform Ordinului Ministrului Sănătăţi.

Astfel, măsurile luate de Spitalul Municipal Blaj pentru a putea să-şi îndeplinească misiunea de unitate medicală suport pentru pacienţii infectați cu COVID-19 din județul Alba sunt:

  1. Dotarea cu echipamente medicale:

Aparate de ventilaţie:

– Secţia ATI, cu 15 paturi, avea în dotare 2 aparate de ventilaţie mecanică, dar a încercat ca în termen scurt să îşi îmbunătăţească condiţiile, astfel:

– 4 aparate de ventilaţie au fost cuprinse prin rectificare de buget în lista de investiţii, dar la momentul acesta nu se găsesc furnizori pe piaţă care să poate livra aparatele în termen optim;

– s-a luat legătura cu spitalele din judeţul Alba şi s-au primit, prin transfer, pentru folosinţă temporară, în această perioadă pentru tratarea pacienţilor critici: 3 aparate de ventilaţie mecanică de la SJU Alba, 1 aparat de ventilaţie mecanică de la Spitalul Orăşenesc Abrud, 1 aparat de ventilaţie mecanică de transport de la Spitalul Orăşenesc Cugir.

Transferul aparatelor s-a realizat în baza protocolului de colaborare pentru asigurarea managementului şi pregătirea unităţilor sanitare, în vederea adaptării la fluxul de persoane infectate cu coronavirusul COVID-19, în care Spitalul Municipal Blaj este parte, alături de celelalte spitale din judeţ. Prin acest document au fost stabilite modalităţile de gestionare a urgenţelor medicale la nivelul spitalelor din judeţul Alba, organizarea spaţiilor pentru acordarea asistenţei medicale, acordarea tratamentului specific tipurilor de boli, gestionarea resurselor umane şi materiale, dar şi modalităţile de lucru. Astfel, la nevoie, mai pot fi transferate şi alte echipamente între spitale.

2. Reorganizarea circuitelor funcţionale şi modul de lucru

S-au stabilit protocoale şi reguli care să protejeze personalul medical şi pacienţii, prin identificarea continuă a posibilelor riscuri de contaminare şi măsuri punctuale. Astfel, au fost împărţite spaţiile spitalului în 2 zone:

  • Zona cu risc mare de contaminare. Este zona unde personalul medical întâlneşte pacienţii şi are la ieşire o zonă de decontaminare. A fost construit un tunel de la ieşirea din secţia ATI şi decontaminarea se face după reguli stricte într-un container pus la dispoziţie de DSU;
  • Zona cu risc scăzut de contaminare, în care pacienţii nu pot ajunge (zona de odihnă personal, administrativă, depozit, farmacie).
  • Asigurarea circuitelor funcţionale ale personalului, pacienţilor şi deşeurilor, pentru a nu se expune riscului de contaminare personalul

A fost reorganizată activitatea personalului pe secţii, după următoarele principii:

– s-a împărţit personalul în echipe mici, cu un minim de personal, care să poată desfăşura activitatea pentru a expune cât mai puţine cadre medicale. Aceştia lucrează 15 zile în 3 ture astfel: 12 ore de serviciu la spital, cu 24 ore liber, urmând apoi să fie înlocuiţi cu personalul aflat în aşteptare. Personalul medical şi auxiliar medical este cazat la hotelurile din oraş care şi-au oferit sprijinul pentru Spitalul din Blaj. Acestora li se asigura masă în regim catering. Pentru personalul medical şi administrativ sunt disponibile trei hoteluri, iar administraţia locală decontează cheltuielile de cazare şi masă. De asemenea, este pus la dispoziţie un mijloc de transport, cu un şofer angajat al Primăriei Blaj, care transportă personalul medical de la hotel la spital şi retur, şoferul stă izolat la domiciliu şi efectuează doar acest tip de activitate, iar Poliţia Locală asigură paza perimetrului locaţiilor de cazare, pentru ca persoanele neautorizate să nu intre în incinta acestora;

– au fost deschise în prima etapă Secţia ATI, compartimentul de boli infecţioase şi secţia medicină internă;

– personalul implicat care acordă îngrijiri la patul bolnavului este format din 8 medici, 18 asistente şi 10 infirmiere;

– a fost scurtat timpul de activitate în zona mare de contaminare, pentru eficientizarea acesteia;

– secţiile chirurgie, obstetrică-ginecologie, pediatrie şi blocul operator sunt pregătite şi se află în aşteptare, până când vor sosi primii pacienţi confirmaţi pozitiv cu SARS-COV-2 cu astfel de comorbidităţi;

– personalul Spitalului Blaj a fost antrenat în ceea ce priveşte echiparea şi dezechiparea echipamentului de protecţie, manevre care reprezintă risc de contaminare a personalului medical;

– sunt asigurate echipamentele de protecţie pentru personal pentru cel puţin 15 zile. În perioada următoare vor fi alocate din nou echipamente de protecţie pentru spitalul suport de la Blaj, cât şi pentru alte spitale din judeţ.

Obiectivul Spitalului Municipal Blaj este tratarea bolnavilor confirmaţi cu COVID-19 care au şi alte boli asociate. La fel de importantă este şi asigurarea tuturor măsurilor pentru protejarea cadrelor medicale, cu scopul de a dispune de un spital pregătit din toate punctele de vedere pentru misiunea pe care o are în această perioadă.

Până acum s-au strâns, din donații, aproape 500.000 de lei pentru Spitalul din Blaj.

„Le mulțumim mult tuturor celor care au îmbrățișat, fără rezerve, campania de donații pentru Spitalul Blaj, desemnat spital suport pentru cazurile de COVID-19. În ultimele patru zile au fost donați 58.700 lei și 150 euro. În total s-au strâns 480.700 lei și 2.755 euro. Îi invităm, în continuare, pe toți cei care doresc, persoane fizice și juridice, în măsura posibilităților financiare, să doneze pentru achiziționarea de echipamente și dotări în vederea tratării cazurilor de COVID-19 (coronavirus) la Spitalul Municipal Blaj. Stați acasă și donați!”, au declarat reprezentanții Primăriei.

Instituţia Prefectului Judeţul Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

13 septembrie 2026 | „Coborâtul oilor” la Loman, în Alba: Festival folcloric pastoral de tradiție. Programul complet

Ioana Oprean

Publicat

în

„Coborâtul oilor” la Loman, în Alba: Festival folcloric pastoral de tradiție. Programul complet La Loman (comuna Săsciori), în județul Alba, se va desfășura duminică, 13 septembrie 2026, a 14-a ediție a festivalului folcloric pastoral „Coborâtul oilor”.  La originea manifestării se află un moment important al transhumanței: toamna, ciobanii coboară turmele de la munte, unde au […]

Citește mai mult

Curier Județean

13 septembrie 2026 | Retragere cu torțe în Alba Iulia, în memoria eroilor pompieri căzuți la datorie: La ce oră începe evenimentul

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe în Alba Iulia, în memoria eroilor pompieri căzuți la datorie: La ce oră începe evenimentul Alba Iulia va deveni, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026 scena unui moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult

Curier Județean

Incendiu în Cugir: Focul se manifestă la un service auto de pe strada Victoriei

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu în Cugir: Focul se manifestă la un service auto de pe strada Victoriei Un incendiu a izbucnit sâmbătă, 12 septembrie 2026, aproape de miezul nopții, în Cugir.  „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit in orașul Cugir, strada Victoriei. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la […]

Citește mai mult