Spitalul din Cugir pierde un medic de valoare: Chirurgul Prabir Boruah pleacă în Irlanda
A fost bucurie mare în iunie 2013, când de la Cluj au venit să lucreze cu normă întreagă la Spitalul din Cugir, soții Prabir și Terezia Boruah, doi valoroşi medici, ambii specializați în chirurgie generală. Un cuplu de doctori tineri, energici şi inimoşi, pregătiţi să lucreze în ambulatoriul de specialitate, în spital și să asigure gărzi de chirurgie. Doi chirurgi cărora li
s-a dus în scurt timp vestea de specialişti care au la activ rezolvate numeroase şi complicate cazuri, fiind căutaţi de pacienţi din tot judeţul şi nu numai.
Din păcate, bucuria a ținut cu puțin peste un an și jumătate, adică până astăzi, 31 ianuarie, dată care reprezintă ultima zi de gardă (și de lucru) la Spitalul din Cugir a doctorului Prabir Boruah. Potrivit unor surse venite de la medici din cadrul instituţiei, chirurgul Boruah (de origine indiană) va pleca să lucreze într-o ţară din spaţiul european şi anume în Irlanda, într-o clinică pe care acesta se pare că a vizat-o cu mai multă vreme în urmă şi care îi va asigura condiţii de lucru şi salariu cu mult mai bune decât la Cugir sau în România.
După cum am aflat, va rămâne la Cugir să-şi desfăşoare activitatea de chirurg (până când, nu se ştie) soţia acestuia, Terezia Boruah, care deţine şi funcţia de director medical, dar care într-o bună zi s-ar putea să-şi urmeze soţul pentru a lucra din nou alături de acesta. Conform personalului medical din spital, pe lângă faptul că pleacă un specialist de valoare, care lasă un mare gol în activitatea instituţiei de sănătate, se produce şi o disfuncţionalitate în asigurarea serviciului de gardă care va rămâne doar cu trei specialişti în domeniu, iar necesarul minim este de patru medici. ,, În aceste condiţii va trebui ca spitalul să apeleze la un medic din alt oraş, care să lucreze cu o jumătate de normă, astfel încât serviciul de gardă să fie asigurat în condiţii normale’’, ne-a declarat unul dintre medicii spitalului.
De menţionat că, încă de la sosire, celor doi medici şi fiicei lor de cinci ani, primăria locală le-a asigurat o locuinţă de serviciu într-un bloc ANL situat în piaţa de sus a Cugirului.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Circulație BLOCATĂ de DN 67C Transalpina, în Alba: Copaci și bolovani pe carosabil, în urma unor alunecări de teren la Șugag
Circulație BLOCATĂ de DN 67C Transalpina, în Alba: Copaci și bolovani pe carosabil, în urma unor alunecări de teren la Șugag Circulația este blocată joi, 26 februarie 2026, de DN 67C Transalpina, în Alba, după ce mai mulți copaci și bolovani au ajuns pe carosabil, în urma unor alunecări de teren la Șugag. ,,Circulație blocată […]
FOTO | Primarul dintr-o comună din Alba a cerut întreruperea furnizării energiei electrice pentru utilitățile de pe raza localității: „Nu mai avem resurse financiare, pentru că încasările la buget sunt blocate din cauza neaprobării taxelor și impozitelor locale”
Primarul dintr-o comună din Alba a cerut întreruperea furnizării energiei electrice pentru utilitățile de pe raza localității Primarul comunei Almașu Mare, Zaharie Aron, a solicitat companiei Electrica să nu mai furnizeze energie electrică pentru utilitățile din comună, inclusiv pentru unitățile școlare, începând cu data de 1 martie 2026. Decizia este motivată de faptul că încasările […]
VIDEO | Gara din Teiuș, una din cele mai frumoase din țară, dar și martoră la evenimente importante din istorie, va fi readusă la gloria de odinioară, printr-o investiție de peste 16 milioane de lei
Gara din Teiuș, una din cele mai frumoase din țară, dar și martoră la evenimente importante din istorie, va fi readusă la gloria de odinioară, printr-o investiție de peste 16 milioane de lei Gara din orașul Teiuş, una dintre cele mai frumoase şi monumentale din ţară, ajunsă într-o stare avansată de degradare, va fi reabilitată […]