Soț și soție din Alba, trimiși în judecată de DNA pentru fraudă cu fonduri europene: Prejudiciu de peste 36.000 de lei
Soț și soție, trimiși în judecată de DNA Alba Iulia pentru fraudă din fonduri europene
Doi soți din Alba au fost trimiși în judecată de către Direcția Națională Anticorupție pentru infracțiuni din domeniul fondurilor europene. Cei doi sunt acuzați că prin falsificarea și utilizarea unor documente au produs un prejudiciu de circa 36.000 de lei.
Potrivit procurorilor, femeia (Lăcrămioara S.), în calitate de reprezentant al unei întreprinderi individuale, ar fi solicitat un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 181.560 lei pentru un proiect agricol, din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cofinanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României.
Citește și: Tentativă de fraudă telefonică, semnalată de ASF. Infractorii se folosesc de numele unor instituții importante

Ulterior, la data de 20 aprilie 2017, între întreprinderea individuală, în calitate de beneficiar, și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), în calitate de autoritate contractantă, a fost încheiat contractul respectiv de finanțare.
Potrivit planului de afaceri aprobat, întreprinderea individuală s-ar fi angajat, printre altele, să achiziționeze echipamente necesare în realizarea activității economice. Achizițiile respective ar fi fost efectuate, la cererea de plată aferentă, fiind depuse astfel documentele justificative. Cu toate acestea, întreprinderea individuală ar fi înstrăinat utilajele și echipamentele în cauză înainte de termenul până la care avea obligativitatea de a le păstra, cauzându-se astfel un prejudiciu de 36.312 lei.
Mai mult, cu scopul reținerii pe nedrept a fondurilor obținute, aceasta ar fi atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului în contextul controalelor făcute de reprezentanții AFIR, cu referire la motivele pentru care echipamentele nu au fost identificate la locul de implementare al proiectului, a modului în care au fost folosite, dar și cu privire la păstrarea acestora în proprietate.
Totodată, inculpata ar fi omis comunicarea faptului că utilajele achiziționate erau înstrăinate la momentul controalelor. De asemenea, în contextul controalelor efectuate, femeia ar fi determinat funcționarii să ateste, fără vinovăție, împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Anchetatorii au descoperit că aceasta a beneficiat și de ajutorul soțului (Cornel S.). AFIR s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 36.312 lei, la care se adaugă dobânzi și penalități calculate de la data decontării fiecărei tranșe de plată și până la data plății efective.
Procurorii anticorupție au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare și/sau bunurilor imobile aparținând ceor doi soți. Dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba.
Autor: Dorin ȚIMONEA
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Ce schimbări pregătește administrația locală în Cetatea Alba Carolina: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan și iluminatul arhitectural al porților, în prim-plan
Ce schimbări pregătește administrația locală în Cetatea Alba Carolina: Obeliscul lui Horea, Cloșca și Crișan și iluminatul arhitectural al porților, în prim-plan Gabriel Pleșa, primarul din Alba Iulia, a vorbit despre lucrările din următoarea perioadă care ar urma să aibă loc în Cetatea Alba Carolina, la scurt timp după ce au fost recepționate lucrările de […]
S-a îmbătat și și-a bătut propria mamă și pe surorile acesteia: Bărbat din Sântimbru, reținut de polițiștii din Alba
S-a îmbătat și și-a bătut propria mamă și surorile: Bărbat din Sântimbru, reținut de polițiștii din Alba Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Sântimbru, a fost reținut de polițiștii din Alba, după ce și-ar fi agresat fizic mama și cele două surori ale acesteia, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Conform IP […]
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]
