Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Soluție definitivă în dosarul ”Caccia in Romania”: Închisoare cu suspendare pentru doi oameni de afaceri italieni stabiliţi la Alba Iulia, acuzaţi de evaziune fiscală

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Soluție definitivă în dosarul ”Caccia in Romania” • Închisoare cu suspendare pentru doi oameni de afaceri italieni stabiliţi la Alba Iulia, acuzaţi de evaziune fiscală de DIICOT: Curtea de Apel le-a admis expertiza financiară şi i-a achitat pentru constituire de grup infracţional

Doi cunoscuți oameni de afaceri italieni, stabiliți în Alba Iulia, scapă de închisoare cu executare după ce Curtea de Apel Alba Iulia le-a admis apelurile și a schimbat soluția dată de Tribunalul Alba în 2014, potrivit căreia au fost condamnaţi la câte 3 ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional.

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat joi, 1 martie, o decizie definitivă în dosarul cunoscut opiniei publice sub denumirea ”Caccia in Romania” (Vânătoare în România), stabilind că italienii Luigi Saviato și Sergio Cortigiani au de executat câte 3 ani de închisoare cu suspendare pe o perioadă de încercare de 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Cei doi au scăpat de acuzația de constituire de grup infracțional nestructurat pentru care magistrații Curții i-au achitat. De asemenea, Curtea le-a admis celor doi întocmirea unei expertize financiar-contabile din care a rezultat un prejudiciu mult mai mic decât cel stabilit inițial de DIICOT, și anume 92.822 de lei, în loc de 351.046 de lei. La Tribunal le fusese refuzată această expertiză.

În cazul altor doi inculpați din dosar instanța a menținut soluția de la Tribunal: achitare pentru Ana M. L., iar Petru Șerpu a rămas cu condamnarea de 6 luni cu suspendare pronunțată în 2013, ca urmare a recunoașterii faptelor.

”Reduce suma pe care au fost obligați în solidar inculpații Saviato Luigi, Cortigiani Sergio şi Şerpu Petru să o plătească părții civile MFP-ANAF prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov de la 351.046 lei reprezentând impozit pe profit -127.124 lei şi T.V.A- 223.922 lei la suma de 92.822 lei, din care TVA 88.800 lei și 4022 lei impozit pe profit. (…) Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din 1.03.2018”, se arată în soluția pe scurt a instanței.

Reamintim că cei patru au fost acuzați de procurorii DIICOT că ar fi pus bazele unui ”grup infracţional nestructurat care în intervalul 2009 – 2010 a organizat şi facilitat sesiuni de vânătoare pentru 58 de grupuri de vânători italieni a câte 3-6 persoane”.

„Inculpaţii aduceau turişti străini pentru vânătoare. Acestora le erau puse la dispoziţie autorizaţii de vânătoare, cazare, masă, totul contra-cost, însă membrii grupării înregistrau în contabilitate doar cheltuielile, nu şi veniturile.

În acest mod s-a ajuns la un prejudiciu de 315.351 de lei”, susțineau procurorii în noiembrie 2012, la data trimiterii în judecată.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Performanța remarcabilă a lui Chedveș Vlad, de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia: Premiul II la faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH” Chedveș Vlad este elev în clasa a II-a la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” din Alba Iulia. La faza națională a Concursului Internațional de Matematică “LUMINAMATH”, ediția a XXVII-a, băiatul […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea