Ştirea zilei

Șoferul din Alba care a ucis trei tineri pe DN 1, la Sântimbru, lăsat în libertate din cauza unei erori de calcul!

Unirea Ziarul

Publicat

în

Șoferul din Alba care a ucis trei tineri pe DN 1, la Sântimbru, lăsat în libertate din cauza unei erori de calcul!

Autorul accidentului din august 2023 soldat cu trei morţi, produs pe DN1, la Sântimbru, trimis în judecată în noiembrie în stare de arest preventiv, a fost lăsat în libertate în condiţiile în care, în urma unei contestaţii formulate, în termenul legal, de acesta, instanţa superioară a constatat că verificarea măsurii preventive ar fi trebuit să aibă loc cu două zile mai devreme, relatează Agerpres.

Potrivit deciziei Tribunalului Alba luate în urma unei şedinţe de judecată din 14 decembrie, ultima zi în care verificarea măsurii preventive putea avea loc era 12 decembrie, măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpat, ulterior prelungită şi menţinută succesiv, încetând astfel de drept în data de 13 decembrie 2023.

Din motivarea instanţei Tribunalului Alba, obţinută de AGERPRES, reiese că în şedinţa din 14 decembrie se afla pe rol soluţionarea contestaţiei formulate de inculpat, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi ucidere din culpă, împotriva încheierii penale pronunţate în data de 7 decembrie de Judecătoria Alba Iulia, când instanţa a înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu, pentru o perioadă de 30 de zile, care urma să se calculeze de la data rămânerii definitive a încheierii penale.

CITEȘTE ȘI: Cine este șoferul care a provocat TRAGEDIA de lângă Sântimbru, unde trei tineri au murit călcați: Avea 19 ani și conducea beat

La termenul din 7 decembrie, Judecătoria Alba Iulia verifica din oficiu legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv luată faţă de inculpat. Procurorul nu s-a opus măsurii arestului la domiciliu şi, de altfel, Parchetul nu a depus contestaţie împotriva deciziei respective. A fost depusă însă contestaţie de către inculpat.

Analizând „legalitatea şi temeinicia încheierii penale atacate prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor invocate de contestatorul inculpat, precum şi din oficiu”, completul de judecători de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Alba a reţinut că, potrivit legislaţiei, „măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare ori la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege”.

De asemenea s-a reţinut că, „în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri”.

Potrivit celor menţionate în motivarea Tribunalului Alba, ultima verificare a măsurii preventive dispuse faţă de inculpat a avut loc în 13 noiembrie 2023.

„Astfel, ultima zi în care verificarea măsurii preventive putea avea loc a fost 12.12.2023 (termen de 30 de zile) (…). Cum contestaţia formulată de inculpat în data de 09.12.2023 este suspensivă de executare, iar instanţa de control judiciar s-a pronunţat în data de 14.12.2023 asupra căii de atac, rezultă că măsura preventivă a încetat de drept începând cu data de 13.12.2023. (…) Având în vedere aceste considerente (…), se va admite contestaţia formulată de contestatorul … împotriva Încheierii penale 273/07.12.2023 (…), care va fi desfiinţată în integralitate. (…) se va constata că măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpat în prezenta cauză prin Încheierea nr. 15/2023 (…), (ulterior prelungită şi menţinută succesiv), a încetat de drept în data de 13.12.2023”, se precizează în motivarea instanţei.

Cum a avut loc accidentul?

Trei tineri, în vârstă de 17, 18 şi 25 de ani, aflaţi într-un grup de şase persoane, care se deplasa pe marginea părţii carosabile pe DN 1, la ieşirea din Sântimbru, au murit pe loc după ce au fost loviţi de o maşină condusă de un şofer de 19 ani, din Oiejdea. Accidentul s-a produs la circa 100 de metri distanţă de Sântimbru Fabrică, unde domiciliau victimele.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a reieşit că a avut o îmbibaţie alcoolică de 1,94 g/l alcool pur în sânge şi după o oră, de 1,81 g/l alcool pur în sânge.

Şoferul avea permis de conducere din decembrie anul trecut.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 300.000 de euro din contul firmei. Cum au acționat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Femeie din Alba, înșelată de falși reprezentanți ANAF: A rămas fără 16 miliarde de lei din contul firmei. Cum au acționat O femeie de 41 de ani din municipiul Alba Iulia a rămas fără o sumă importantă de bani după ce a fost înșelată de persoane care s-au dat drept reprezentanți ai ANAF. Escrocii au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii

Ioana Oprean

Publicat

în

VIDEO | PERCHEZIȚII la Câmpeni, la persoane care dețineau ilegal țigarete: Doi bărbați de 60 și 54 de ani, REȚINUȚI. Ce au descoperit polițiștii Polițiștii din Alba au efectuat joi, 5 martie 2026, mai multe percheziții la Câmpeni, într-un dosar care vizează fapte de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro

Ioana Oprean

Publicat

în

Parcul fotovoltaic de la Teiuș: Începe instalarea sistemului de stocare a energiei. Investiţie de 21 de milioane de euro Echipamentele principale pentru construcţia sistemului de stocare a energiei în baterii (BESS) de la Teiuş (județul Alba) au ajuns pe şantier, a anunțat Eurowind Energy România, parte a companiei daneze Eurowind Energy A/S. Astfel, proiectul intră […]

Citește mai mult