Noi reguli pentru cesionarea firmelor: Transferurile, monitorizate de ANAF pentru a preveni fuga de datorii
Noi reguli pentru cesionarea firmelor: Transferurile, monitorizate de ANAF pentru a preveni fuga de datorii
Guvernul a adoptat joi, 5 martie 2026, o măsură prin care extinde monitorizarea cesiunilor de părți sociale la toate transferurile realizate de asociații unei firme, nu doar la cele efectuate de acționarii care dețin controlul societății. Decizia are ca scop prevenirea transferului firmelor cu datorii către terțe persoane pentru evitarea plății obligațiilor fiscale, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook.
Ministrul a explicat că măsura urmărește să protejeze mediul de business legitim și persoanele vulnerabile care au ajuns, în multe cazuri, victime ale vânzărilor fictive de firme cu datorii. „Ieri am adoptat în Guvern o nouă măsură importantă pentru protejarea mediului de business legitim și a persoanelor vulnerabile care, nu de puține ori, au ajuns victime ale vânzărilor fictive de firme cu datorii”, a transmis acesta.

Potrivit ministrului Finanțelor, practica transferului firmelor cu datorii către persoane terțe este un fenomen cunoscut și semnalat de mai multe ori în spațiul public. În astfel de situații, firmele cu obligații fiscale restante erau cesionate către alte persoane, adesea aflate în situații vulnerabile, pentru ca foștii asociați să iasă din societate și să evite plata datoriilor către stat.
Nazare susține că prin aceste practici pierdeau atât statul, cât și ceilalți creditori ai societăților, în timp ce persoanele care apelau la astfel de metode au acumulat, de-a lungul anilor, averi considerabile.
Măsurile introduse anul trecut
Ministrul Finanțelor a reamintit că primul set de reguli pentru limitarea acestor practici a fost introdus anul trecut. Atunci s-a stabilit că cesionarea părților sociale în cazul firmelor cu datorii devine opozabilă față de autoritatea fiscală doar după notificarea ANAF și, în anumite situații, după constituirea de garanții pentru obligațiile restante.
Potrivit lui Nazare, decizia adoptată acum în Guvern extinde aceste mecanisme de control: „Decizia adoptată elimină orice modalitate de fugă de datorii a evazioniștilor profesioniști, prin extinderea monitorizării acestor tranzacții și eliminarea limitării care viza doar asociații ce dețin controlul firmei”.
Concret, noile reguli vor impune obligații de notificare și mecanisme de protecție pentru transferul părților sociale deținute de oricare dintre asociații unei firme, nu doar de cei care controlează compania. „Prin această măsură consolidăm instrumentele preventive ale statului, pentru a împiedica folosirea cesiunii de părți sociale ca metodă de evitare a plății obligațiilor fiscale”, a afirmat Nazare.
El a adăugat că legislația fiscală din România are încă lacune care trebuie analizate și corectate, însă astfel de măsuri, alături de digitalizarea administrației fiscale, reprezintă pași importanți pentru întărirea disciplinei fiscale și protejarea mediului de afaceri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Video | Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului”
Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că problema contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionari nu a fost încă discutată la nivelul Guvernului. Oficialul a […]
Video | Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole
Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole Salariul minim brut pe economie va fi menținut la nivelul actual, de 4.325 de lei, la 1 ianuarie 2027, urmând ca o eventuală majorare să fie discutată în perioada următoare, după centralizarea indicatorilor economici. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, […]
Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația”
Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că va propune respectarea prevederilor legale privind indexarea pensiilor, după ce vor fi publicate ultimele date referitoare la inflație și la […]
