Șoferi din Alba lăsați fără permise pentru nerespectarea regulilor privind trecerea la nivel cu calea ferată
Siguranţa circulaţiei în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, prioritate a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba.
Acţiunile de prevenire a accidentelor rutiere, organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, au continuat şi ieri, 17 decembrie, când au fost desfășurate activităţi în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Potrivit IPJ Alba, “poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului Transporturi, au depistat 59 de conducători auto care au încălcat normele rutiere privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre aceştia, 5 nu au respectat regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată.
Faţă de cei 5 conducători auto ce au ignorat aceste reguli, pe lângă secțiunea contravenţională aplicată, a fost luată şi măsura suspendării permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile. Altor 6 conducători auto le-au fost reţinute permisele de conducere.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ‘Este ceea ce ne dorim’
Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ,,Este ceea ce ne dorim” Inspectoratele şcolare județene ar trebuie să fie desfiinţate şi înlocuite cu direcţii judeţene de învăţământ, potrivit legii. Deocamdată însă, reorganizarea a fost prorogată. Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învăţământul preuniversitar, anunță că se lucrează în acest sens, […]
Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile
Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul de comasare a administrațiilor locale, reforma urmând să producă efecte începând cu alegerile din 2028. Într-un interviu video […]
Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate”
Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate” Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, susține că valoarea voucherelor de vacanță ar trebui majorată substanțial, acestea reprezentând, în opinia sa, o investiție în economie și turism. Acesta a precizat că a discutat pe această temă atât cu premierul Luca Niculescu, […]
