Actualitate

Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, prăznuit în 13 iulie. A fost cel care l-a învățat pe Moise să scrie prima carte a Vechiului Testament

Ioana Oprean

Publicat

în

Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil se sărbătorește în calendarul creștin ortodox pentru a doua oară la 13 iulie. Prima prăznuire a acestei sărbători are loc pe 26 martie, a doua zi după Buna Vestire.

Petrecerea Divorțaților

Sărbătoarea Sfântului Arhanghel Gavriil pomenește arătările lui cele minunate, care au fost făcute prin dumnezeiască poruncă, atât din Vechiul Testament cât și din Noul Testament.

Arhanghelul Gavriil este una dintre căpeteniile îngerilor vestitori ai voii lui Dumnezeu. După mărturiile Sfintei Scripturii și ale Sfintei Tradiții, Arhanghelul Gavriil a fost cel care l-a învățat pe Moise, în pustiul Egiptului, să scrie prima carte a Vechiului Testament, Facerea (Geneza).

Sfântul Arhanghel Gavriil a tâlcuit Prorocului Daniil vedeniile cele minunate, referitoare la ceea ce se va întâmpla în vremurile din urmă. I-a mai spus despre eliberarea poporului lui Dumnezeu din robia Babilonului și despre vremea venirii celei dintâi a lui Hristos în lume, prin întruparea cea din Preacurata Fecioară.

Acesta s-a arătat Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, care se tânguia între pomii din grădină pentru că nu se învrednicise de nașterea de prunci, rugându-se cu lacrimi lui Dumnezeu, și i-a spus că va naște pe fiica cea aleasă pentru a fi Maica Mântuitorului, care avea să vină spre izbăvirea neamului omenesc.

Tot Arhanghelul Gavriil i-a vestit Sfântului Proroc Zaharia că Elisabeta va naște pe Înaintemergătorul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul.

Iar mai presus decât toate, Arhanghelul Gavriil a binevestit Sfintei Fecioare Maria zămislirea Fiului lui Dumnezeu, prin umbrirea și lucrarea Sfântului Duh.

Reprezentat în iconografia Bisericii Ortodoxe ca având în mâini floarea de crin, Sfântul Arhanghel Gavriil este sărbătorit și la 8 noiembrie, împreună cu Sfântul Arhanghel Mihail. (sursă: vol. „Viețile Sfinților”)

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Peste 650 de școli din România vor primi finanțare pentru prevenirea abandonului școlar și combaterea analfabetismului funcțional: Ce școli din Alba sunt pe listă

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 650 de școli din România vor primi finanțare pentru prevenirea abandonului școlar și combaterea analfabetismului funcțional: Ce școli din Alba sunt pe listă Peste 650 de unități de învățământ din România au fost selectate pentru a primi finanțare în cadrul programului PRIMII – Program pentru Reușita Învățământului Primar prin Măsuri Integrate de Intervenție, destinat […]

Citește mai mult

Actualitate

Rogobete declară ,,război” unghiilor false și bijuteriilor pentru angajatele din secțiile ATI: ,,Dacă nu vor să înţeleagă de vorbă bună, nu vor mai lucra în sistemul de sănătate”

Ioana Oprean

Publicat

în

Rogobete declară ,,război” unghiilor false și bijuteriilor pentru angajatele din secțiile ATI: ,,Dacă nu vor să înţeleagă de vorbă bună, nu vor mai lucra în sistemul de sănătate” Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, interzice angajatelor care lucrează în secţiile de terapie intensivă să poarte unghii false şi bijuterii cât timp se află pe secție. „Nu e […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Florin Manole: „Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut prea mult”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Florin Manole: „Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut prea mult” Ministrul Muncii, Florin Manole, susține majorarea pensiilor cu 7,3% începând din 2027, după doi ani în care indexările prevăzute de lege au fost amânate. Oficialul PSD consideră că există suficiente argumente economice și sociale pentru aplicarea […]

Citește mai mult