Situație gravă la Sibiu: Armata preia controlul DSP, după ce județul este pe locul 1 în topul încidenței cazurilor de COVID-19
După ce Sibiul este de o săptămână în topul incidenței cazurilor de COVID-19, Direcţia de Sănătate Publică din județ va avea, în premieră, o conducere militară, noul director general al instituției fiind numit medicul colonel Daniel Chelcea, director medical al Spitalului Militar de Urgenţă din Sibiu.
Acesta a declarat pentru agerpres, că o să verifice personal situaţia din fiecare spital din judeţ după ce îşi va intra în atribuţii miercuri dimineaţa. Potrivit colonelului Chelcea, şi funcţia de director adjunct de la DSP va fi ocupată tot de un militar.
„În primul rând o să fie o perioadă în care o să analizez resursele şi problemele şi greutăţile de acolo. Sper ca perioada asta să fie extrem de scurtă, cât de scurtă, în funcţie de ce găsesc. O să merg pe teren, o să văd spitalele, o să văd pe cine ne putem baza, ce putem să facem acolo. Ca şi măsuri, când o să am o imagine clară, atunci o să discutăm despre ea”, a precizat noul director DSP Sibiu, medicul colonel Daniel Chelcea.
Întrebat ce mesaj are pentru sibieni, noul director DSP a transmis: „Să poarte masca. Să avem răbdare că lucrurile vor trece”.
Medicul Gabriel Budescu a demisionat vineri din funcţia de director general al DSP Sibiu, iar director adjunct a fost medicul Adela Morar.
Judeţul Sibiu rămâne pe primul loc în România în privinţa ratei de infectare, situată la 9 la mia de locuitori, iar în municipiul Sibiu, aflat în a doua zi de carantină, rata a crescut la 13,63 la mia de locuitori marţi.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Valoarea tichetelor de masă ar putea crește din noiembrie 2026: Câți bani ar putea primi în plus angajații din România
Valoarea tichetelor de masă ar putea crește din noiembrie 2026: Câți bani ar putea primi în plus angajații din România Valoarea maximă a tichetelor de masă ar putea crește de la 45 la 50 de lei pe zi, începând din luna noiembrie 2026. Deputașii PSD Marius Budăi și Adrian Solomon au depus în Parlament un […]
Care va fi următoarea minivacanță în 2026: Patru zile libere consecutive rămase până la finalul anului
Care va fi următoarea minivacanță în 2026: Patru zile libere consecutive rămase până la finalul anului Angajații din România care așteaptă cu nerăbdare următoarea minivacanță vor mai avea de așteptat până la finalul lunii noiembrie. Mai exact, următoarea perioadă cu mai multe zile libere consecutive este programată abia la sfârșitul lunii noiembrie și va fi, […]
Foto | Sibiul intră în atmosfera sărbătorilor: A început decorarea orașului, iar localnicii sunt invitați să participe la concursul „Sibiu, Oraș de Poveste”
Sibiul intră în atmosfera sărbătorilor: A început decorarea orașului, iar localnicii sunt invitați să participe la concursul „Sibiu, Oraș de Poveste” Primăria Sibiu lansează o nouă ediție a concursului „Sibiu, Oraș de Poveste”, prin care îi invită pe locuitori și pe reprezentanții firmelor să contribuie la atmosfera sărbătorilor de iarnă, decorând clădirile și spațiile pe […]
