Politică Administrație

Situaţia de la PDL Sebeş, la un pas de o rezolvare amiabilă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

„Nu cred că vrem să dăm afară pe cineva”  – declară senatorul Nicolae Dobra

    Situaţia de la organizaţia PDL Sebeş a cărei conducere a fost suspendată în decembrie ca urmare a unui scandal izbucnit între viceprimarul Adrian Bogdan, preşedinte al democrat-liberalilor din Sebeş, şi primarul Mugurel Sârbu, urmează să fie tranşată în zilele următoare, a anunţat senatorul PDL Nicolae Dobra în cadrul conferinţei PDL de vineri. Dobra a fost însărcinat de partid să stea de vorbă cu toţi factorii locali importanţi de acolo şi să vină cu concluzii – consilieri locali, membri ai Biroului Permanent Local suspendat. „Unii sunt de părere că ar trebui să aibă loc o împăcare, alţii spun că ar trebui să aibă loc excluderi, însă nu există încă o linie clară stabilită pentru că trebuie să găsim o idee comună. În principiu, toată lumea este de acord că organizaţia din Sebeş trebuie să atenueze toate neajunsurile care au rezultat în urma disputelor celor două persoane importante din Sebeş, să facă în aşa fel încât să câştige terenul pe care noi considerăm că l-am pierdut în această perioadă şi să câştigăm alegerile din noiembrie 2012. Acesta este scopul şi pe ideea aceasta am marşat. De aceea am discutat cu un număr mare de oameni”, a spus Nicolae Dobra.
„Nu cred că vrem să dăm afară pe cineva”, a precizat senatorul. Dobra a spus că într-o discuţie pe care a avut-o cu viceprimarul Adrian Bogdan, acesta i-ar fi confirmat faptul că vrea să se integreze în echipa partidului.
Conducerea PDL Alba a anunţat în 9 decembrie suspendarea conducerii PDL Sebeş şi anularea listei cu candidaturile stabilite în şedinţa Biroului Permanent Local din 28 noiembrie 2011. Potrivit acestora,viceprimarul Adrian Bogdan ar fi primit cele mai multe voturi ca şi candidat de primar la alegerile din 2012, în condiţiile în care liderii judeţeni ai partidului îl susţin în continuare pe Mugurel Sârbu. Conform unor sondaje interne acesta este preferatul sebeşenilor şi la alegerile din această toamnă.

Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat | Corneliu Mureșan (PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan(PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie. După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii Un județ în care copiii nu au cu ce ajunge la școală, iar oamenii nu au cu ce ajunge la serviciu este un județ care își izolează propriile comunități. Problemele transportului public județean din Alba nu sunt […]

Citește mai mult