Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Editorial

Sistemul

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Traian Băsescu, într-un mod neaşteptat pentru el, este pe cale să împărtăşească, la nivelul realităţilor de azi, o soartă similară cu cea a lui Nicolae Ceauşescu (nu mă refer la execuţia fizică!). Bănuiala mea, bazată şi pe ceva informaţii, este că Sistemul îi pregăteşte o lovitură în 2012, aşa cum i-a pregătit lui Ceauşescu în 1989. În mare parte din perioada care i-a mai rămas din acest mandat, i se rezervă rolul de „împăiat”, adică acel „El Cid”, pentru care va fi extrem de problematic să îşi negocieze soarta de după 2014. Este evident că, PDL-ul fiind tot mai mult în afara jocului politic pentru viitor, neavând altă formaţiune politică în stare să îl susţină, neconstruind vreun proiect politic de un succes major, Traian Băsescu nu mai are pe ce să se bazeze.
Nu, rândurile de mai sus nu îmi aparţin nici mie, nici altcuiva atent la ceea ce se întâmplă în aceste zile în România. Intenţionat nu am pus ghilimele, pentru ca dvs., stimaţi cititori, să puteţi constata singuri cât de actuală este profeţia de mai sus, emisă în anul 2010 de către Cozmin Guşă. Practic, este vorba despre un fragment din cartea lui, intitulată „Un ospiciu numit România”, şi dezgropat de site-ul Inpolitics.ro, pe data de 1 aprilie 2012, chiar dacă, în mod evident, premoniţiile pe care le conţine nu par să fie deloc nişte păcăleli. Acesta este şi motivul pentru care mi-am trecut în agendă textul lui Guşă, un personaj fără discuţie inteligent şi bine informat (graţie legăturilor sale strânse cu serviciile, care l-au şi adus la un moment dat în postura de virtual şef al SRI), dar alunecos, ca să nu spun de-a dreptul antipatic. Dincolo însă de acest aspect subiectiv, se pare că omul ştia prea bine ce vorbeşte făcând aceste previziuni care, pe zi ce trece, devin tot mai plauzibile. Un argument solid în acest sens este faptul că USL tocmai a depus la Senat un proiect de lege care simplifică procedura demiterii preşedintelui, aceasta putând fi înfăptuită cu votul majorităţii cetăţenilor participanţi la referendum. Asta după ce, luna trecută, preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea referendumului, în formă revizuită, iniţiată de PDL. Concret, a fost impusă necesitatea ca cel puţin 9 milioane de alegători să voteze pentru demiterea preşedintelui, adică jumătate din numărul celor înscrişi pe liste.
O altă propunere legislativă promovată recent de USL a ajuns la Camera Deputaţilor şi se referă la Curtea Constituţională. Judecătorii acesteia nu vor mai putea decide dacă o hotărâre a Parlamentului este sau nu constituţională. Cu alte cuvinte, dacă Parlamentul hotărăşte suspendarea preşedintelui, CC nu mai are nimic de spus.
Să mai zic şi despre războiul Ponta-Băsescu pentru reprezentarea României peste hotare, care se desfăşoară pe seama imaginii ţării, aflate, oricum, într-un avansat şi galopant proces de degradare? Nu mai zic, pentru că, sincer, mi se face rău ori de câte ori văd asemenea expresii groteşti ale războiului româno-român, echivalent cu un soi de pericol nuclear la adresa fiinţei noastre naţionale.

Maria Lucia MUNTEANU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea