Rămâi conectat

Politică Administrație

Sinteza activităţii parlamentare a deputatului Ioan Dîrzu după prima sesiune, februarie-iulie 2013

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Prima sesiune parlamentară a fost ocazia pentru parlamentarii USL şi PSD să îndrepte o parte din erorile şi hoţiile comise de PDL şi acoliţii săi. Printre măsurile cele mai cunoscute au fost măsurile economice prin care, spre exemplu, au fost date înapoi pensiile şi salariile tăiate de către democrat liberali, am rezolvat problema pensiilor militare sau am crescut finanţările în agricultură şi mai ales pentru agricultura ecologică. Ultima măsură luată de Guvernul condus de premierul Victor Ponta a fost creşterea salariului minim pe economie la 800 de lei cu 100 de lei mai mult faţă de anul trecut demonstrând astfel că executivul şi parlamentarii săi au găsit soluţiile sociale pentru distribuţia mai echitabilă a veniturile către toate păturile sociale.

În plan personal am avut 16 iniţiative legislative parlamentare, am adresat 15 interpelări şi am luat de 9 ori cuvântul având în total 8 declaraţii politice în Parlamentul României în special pe teme legate de judeţul Alba, interesele cetăţenilor şi a locuitorilor din Munţii Apuseni şi zona Teiuş.

Printre măsurile legislative propuse se află prima întabulare a terenurilor agricole şi forestiere, definirea spaţiului rural naţional, reglementarea Fondului pentru mediu, creşterea alocaţiei de stat pentru copii, reformarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în direcţia unei mai mari preocupări pentru beneficiari, introducerea Zilei Şcolii Ardelene (11 octombrie), clasificarea fermelor şi exploataţiilor agricole, reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor sau combaterea abuzurilor comise împotriva consumatorilor. În acest sens vreau să menţionez că introducerea Zilei Şcolii Ardelene este un demers pe care l-am iniţiat împreună cu ceilalţi parlamentari din Ardeal la care ţin personal foarte mult şi confirmă angajamentul luat şi în campania electorală de a promova românismul şi zona noastră.

În această logică am adresat mai multe întrebări şi interpelări destinate să pună presiune pe membrii executivului reamintindu-le mereu de problemele şi nevoile cetăţenilor din judeţul Alba şi în special din zona Apuseni-Teiuş. Un exemplu al reuşitei demersurilor iniţiate de parlamentari a fost recunoaşterea în scris de către Ministrul Economiei Varujan Vosganian a faptului că nici un bun al companiei Cupru Min nu va fi înstrăinată în procesul de atragere a investiţiei, aprobarea participării salariaţilor şi a autorităţilor locale la demersul de atragere de fonduri precum şi creşterea transparenţei în procesul de selectare a câştigătorului. Un alt exemplu este propunerea adresată Ministerului Educaţiei de a iniţia două programe naţionale prin care Alba Iulia va fi integrată într-un program de excursii şcolare pentru destinaţii istorice iar Munţii Apuseni va face parte dintr-un program şcolar de vizitare a zonelor naturale din România. În acest sens voi iniţia o propunere legislativă la începutul noii sesiuni parlamentare. În final am presat autorităţile pentru a include drumurile DN 74, DN 75 şi E81 din judeţul Alba în programele naţionale de reabilitare urmând ca în perioada următoare să se stabilească în primă instanţă momentul începerii lucrărilor de reparaţii.

În planul întâlnirilor politice pot spune că am discutat şi am avut întâlniri punctuale cu toţi decidenţii guvernamentali începând cu premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea mergând până la ultimul decident care putea influenţa destinele judeţului Alba. În acest sens m-am implicat împreună cu primarul Sebeşului, Alexandru Dăncilă, în discuţiile purtate de Guvern şi ministrul Dan Şova privind investiţia Daimler în judeţul Alba.

Un alt demers important al activităţii mele de parlamentar a fost să fiu prezent în zona Munţilor Apuseni şi Teiuşului. Am avut astfel mai multe sesiuni de audienţe la birourile parlamentare din Câmpeni, Teiuş şi Alba Iulia şi am făcut tot posibilul pentru a trece prin fiecare localitate din colegiu cel puţin o dată tocmai pentru a confirma ambiţia mea de a fi deputat pentru fiecare dintre cetăţenii colegiului. Voi căuta mereu să fiu cât mai prezent în fiecare localitate pentru a auzi părerile cetăţenilor chiar dacă rezolvarea acestora presupune mai mult timp la Bucureşti dialogând cu autorităţile.

În final, vreau să mulţumesc din nou cetăţenilor care au avut încredere în mine la finalul anului trecut şi m-au mandatat să îi reprezint în Parlamentul României. Este o onoare pentru mine şi ocazia să demonstrez că reprezentanţii judeţului Alba în Camera Deputaţilor stau drepţi în faţa liderilor de la Bucureşti, îşi spun păsul şi se luptă pentru a realiza şi impune iniţiative legislative capabile să ajute cetăţenii.

Semnat:  deputat Ioan DÎRZU, preşedinte PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Rețeaua de alimentare cu apă din Daia Română va fi reabilitată și extinsă. Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rețeaua de alimentare cu apă din Daia Română va fi reabilitată și extinsă. Proiectul a primit undă verde din partea APM Alba Deoarece rețeaua existentă nu acoperă întreaga rază a comunei Daia Română, administrația se pregătește de reabilitarea și extinderea rețelei de alimentare cu apă sau apă uzată. Se propune realizarea rețelei de alimentare cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea