Sindicatul Viitorul Mineritului: ”În ce țară s-a mai văzut ca oamenii să nu poată cere locuri de muncă, prin orice modalitate legală?”
Suntem șocați de decizia Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) de a interzice spoturile Sindicatului Viitorul Mineritului, cu atât mai mult cu cât această decizie s-a luat în lipsa oricărei dezbateri, în care părțile să aibă șansa să-și expună punctul de vedere și să-și apere dreptul la exprimare.
Respingem categoric conținutul acestei decizii și implicațiile sale, întrucât considerăm că nu există nicio motivație morală, juridică sau logică pentru o astfel de decizie. Mai mult, considerăm că această decizie reprezintă un precedent periculos la adresa libertății de exprimare în România, un drept democratic câștigat cu greu.
Dacă nu suntem de acord cu ceva, cerem să fie interzis – cu regret o spunem, așa a acționat acum CNA, dar acesta nu este un principiu democratic, pentru o țară europeană liberă!
Toți oamenii care au apărut în aceste spoturi și-au spus părerea proprie cu privire la importanța mineritului pentru crearea de locuri de muncă – cu ce sunt ei mai puțin îndreptățiți să-și facă auzită părerea decât oricare alți cetățeni ai acestei țări?
Cerem CNA să reexamineze spoturile respective, care respectă atât litera, cât și spiritul legii. CNA este o instituție publică, al cărei rol este să apere și să reglementeze dreptul la liberă exprimare, nu să-l îngrădească. Iar noi dorim să ne cerem dreptul la muncă, un alt drept fundamental, prin orice modalitate permisă de lege, inclusiv prin publicitate TV.
Sindicatul Viitorul Mineritului nu se va lăsa intimidat de astfel de acțiuni și va lupta, în condițiile legii, până la obținerea locurilor de muncă atât de necesare în Roșia Montană!
Cristian Albu, președinte Sindicatul Viitorul Mineritului
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de Halloween în limba engleză 2026. Texte pentru Sms-uri și urări „înfricoșătoare”
“Trick or treat!” • Mesaje, sms-uri și urări „înfricoșătoare” de Halloween 2026 în limba engleză • mesaje de groază de Halloween. Sărbătoare de origine celtică, Halloween-ul este celebrat în foarte multe țări de pe glob. Celții considerau că toate legile spațiului și timpului sunt suspendate în această zi, permițându-le spiritelor să interacționeze cu cei vii. […]
MESAJE de HALLOWEEN 2026. SMS-uri, felicitări, statusuri, mesaje amuzante, înfricoșătoare și mesaje în limba engleză de HALLOWEEN
Mesaje de Halloween 2026 • Felicitări, urări şi statusuri înfricoşătoare • mesaje de groază • mesaje horror • SMS -uri amuzante • Mesaje în engleză haioase de Hallowen. Ca sursă de inspirație vă oferim o colecție de masaje amuzante-înfricoșătoare și mesaje în limba engleză. De asemenea, puteti posta un mesaj special de Halloween ca status […]
29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri
29 octombrie 2026: 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României. Povestea suveranei care a devenit un simbol al Marii Uniri Joi, 29 octombrie 2026 se împlinesc 151 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, una dintre personalitățile marcante ale istoriei naționale. Născută în Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și […]
