Sindicatele din învățământ acuză Ministerul Educației de dezinformare și lipsă de transparență în privința modificărilor salariale pentru profesori
Sindicatele din învățământ acuză Ministerul Educației de dezinformare și lipsă de transparență în privința modificărilor salariale pentru profesori
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația „Spiru Haret” reacționează dur la adresa Ministerului Educației și Cercetării, acuzând instituția că dezinformează opinia publică și cadrele didactice.
Într-un drept la replică transmis pe 14 octombrie, cele două federații spun că nu au fost informate și nici consultate în legătură cu modificările operate în programul EduSAL, care au dus la diminuarea salariilor profesorilor. Sindicaliștii atrag atenția că nu au acces la algoritmul de calcul folosit pentru stabilirea veniturilor și că nu li s-a pus la dispoziție raportul Curții de Conturi invocat de minister.
Liderii celor două federații vorbesc despre lipsa totală de transparență și despre un dialog social redus la tăcere, în condițiile în care deciziile care afectează mii de angajați din învățământ sunt luate fără consultare.
Citește și: Ministerul Educației, răspuns privind salariile profesorilor: Nu scad, e un calcul unitar al sporului de suprasolicitare psihică

Aceștia acuză Ministerul Educației că încearcă să arunce vina în „curtea” sindicatelor, pentru a masca propriile greșeli, și spun că actuala conducere acționează unilateral, fără respect față de partenerii sociali și față de cei care țin în viață sistemul educațional.
Redăm mai jos comunicatul de presă transmis:
Ministerul Educației Și Cercetării dezinformează opinia publică și salariații din învățământul preuniversitar de stat
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” , prin adresa comună transmisă ministrului educației și cercetării în data de 13.10.2025, înregistrată sub nr. 14246/13.10.2025, au cerut ca, în regim de urgență, să se precizeze care este temeiul legal în baza căruia, începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2025, se înregistrează diminuarea salariilor pentru majoritatea cadrelor didactice.
Am arătat, prin adresa comună, că AM PRIMIT NUMEROASE SESIZĂRI din teritoriu referitoare la faptul că, la calcularea drepturilor salariale aferente lunii septembrie 2025 prin utilizarea programului EduSAL, se înregistrează o diminuare a salariilor cuvenite personalului didactic de predare și personalului didactic de conducere, de îndrumare și control.
Diminuarea este cauzată de modificarea algoritmului de calcul al sporului de suprasolicitare neuropsihică (reglementat de art. 16 de la lit. B a Capitolului I din Anexa nr. I la Legea-cadru nr. 153/2017) în versiunea 2.46 a EduSAL.
Prin comunicatul de presă postat astăzi, 14 octombrie 2025, pe pagina de internet a Ministerului Educației și Cercetării – unde se afirmă că „federațiile sindicale semnatare ale adresei nr. 223FSLI/894FSE-SH/13.10.2025 cunosc aspectele expuse mai sus.” – ministerul DEZINFORMEAZĂ, întrucât:
-federațiile sindicale NU operează în programul de salarizare EduSAL pentru a putea verifica algoritmul de calcul al drepturilor salariale;
-federațiilor sindicale NU li s-a comunicat raportul Curții de Conturi a României;
-funcționarii publici din minister responsabili de salarizare refuză să răspundă
apelurilor noastre;
-federațiile sindicale au solicitat în data de 13.10.2025, prin adresa comună nr. 224/895/13.10.2025, în temeiul Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, comunicarea, în copie, a Raportului de control al Curții de Conturi, elaborat în urma controlului derulat la Ministerul Educației și Cercetării în cursul acestui an și încheiat recent.
În condițiile în care federațiile noastre NU POT VERIFICA ÎN APLICAȚIA EDUSAL ce algoritm de calcul se folosește pentru stabilirea cuantumului sporurilor și al celorlalte drepturi salariale cuvenite personalului din învățământ și nici nu ni s-a pus la dispoziție raportul Curții de Conturi și, mai ales, concluziile acestuia în urma verificărilor privind calculul drepturilor salariale, A SUSȚINE CĂ FEDERAȚIILE SINDICALE CUNOSC ASPECTELE PREZENTATE ÎN COMUNICAT reprezintă o DEZINFORMARE făcută cu rea credință de către M.E.C.
Această modalitate de a acționa unilateral, fără o notificare prealabilă și fără consultarea partenerilor de dialog social, reprezintă o încălcare gravă a principiilor dialogului social și a respectului reciproc, care ar trebui să guverneze relația dintre Ministerul Educației și Cercetării și reprezentanții legitimi ai angajaților din sistem.
Problema fundamentală este lipsa totală de transparență și consultare în procesul de luare a deciziei și de implementare a acestei măsuri; un parteneriat social onest ar fi presupus măcar o discuție prealabilă.
Prin urmare, acuzăm Ministerul Educației și Cercetării nu doar de o comunicare deficitară, ci și de o lipsă de respect față de partenerii sociali și față de întregul personal din învățământ.
A arunca responsabilitatea în „curtea“ sindicatelor, pretinzând că acestea „cunoșteau aspectele”, este o încercare regretabilă de a distrage atenția atât de la încălcarea obligației de a purta un dialog social real și corect, cât și de la efectele măsurilor dispuse în ultimele luni (inclusiv prin Legea nr. 141/2025).
A devenit o obișnuință ca Ministerul Educației și Cercetării să ia măsuri împotriva angajaților din sistem fără a consulta partenerii sociali. Această „dictatură“ trebuie să înceteze și, odată cu ea, și mandatul ministrului educației, Daniel David.
Uniunea Sindială Teritorială a Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” Alba, președinte Prof. Cârcoană Bogdan
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Actualitate
Din toamnă, românii își vor putea face programări direct pe noua platformă CNAS și vor avea acces online la dosarul medical
Din toamnă, românii își vor putea face programări direct pe noua platformă CNAS și vor avea acces online la dosarul medical Din toamnă, pacienții din România vor avea acces la dosarul medical și își vor putea face programări online în cabinetele de specialitate care au contract cu casa de sănătate, prin noua platformă CNAS. La […]
Reguli noi pentru românii care închiriază apartamente în regim hotelier: Fiecare structură de cazare trebuie să aibă propria prezentare online personalizată și propriile date de identificare
Reguli noi pentru românii care închiriază apartamente în regim hotelier: Fiecare structură de cazare trebuie să aibă propria prezentare online personalizată și propriile date de identificare Apartamentele și camerele din România, oferite turiștilor în regim hotelier, intră într-o nouă etapă de reglementare. Proprietarii vor trebui să respecte cerințe mai clare privind identificarea unităților de cazare, […]
Video | Imagini apocaliptice: Stațiunea Bușteni grav afectată de o viitură declanșată de o rupere de nori / „Va fi o zi lungă”
Imagini apocaliptice: Stațiunea Bușteni grav afectată de o viitură declanșată de o rupere de nori / „Va fi o zi lungă” O viitură puternică, declanșată de o rupere de nori în Munții Bucegi, a blocat complet stațiunea Bușteni și traficul pe DN 1. duminică, 19 iulie 2026. Pârâul Jepi s-a revărsat de pe versanți pe […]






