Simulare Bacalaureat 2021: Elevii de clasa a XII-a susțin ASTĂZI proba la alegere a profilului
Simulare Bacalaureat 2021: Elevii de clasa a XII-a susțin ASTĂZI proba la alegere a profilului
Simularea examenului de Bacalaureat din anul 2021 continuă astăzi, 24 martie, cu proba la alegere a profilului. Elevii care au învățat la un profil tehnic sau real au de ales între Fizică, Chimie (organică/anorganică), Biologie, Anatomie sau Informatică, în timp ce cei de la profilul uman pot alege între Geografie, Filosofie, Logică, Economie, Psihologie sau Sociologie.
Citește și: Modele de SUBIECTE BACALAUREAT 2021. Teste de ANTRENAMENT și BAREME
Potrivit datelor puse la dispoziție de Dan Cherecheș, Inspector Școlar General Adjunct al IȘJ Alba, un număr de 3350 de elevi de clasa a XII-a susțin această probă astăzi.
Notele elevilor la simulările de Evaluare Națională și BAC „nu se trec în catalog” decât „prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului”, prevede ordinul de ministru publicat în Monitorul Oficial. Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat în urmă cu o zi că a ajuns la un consens cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, pentru ca elevii din anii terminali, clasele a VIII-a și a XII-a, să vină în continuare la școală, în format fizic, chiar dacă Bucureștiul și alte localități sunt în scenariul roșu. Cîmpeanu îi ceruse ministrului Sănătății aprobare și pentru propunerea ca simulările să fie organizate la școală. O decizie oficială încă nu a fost anunțată.
Citește și: Calendar EVALUARE NAȚIONALĂ 2021: Prima probă se va susține în 22 IUNIE, la Limba Română
Calendar Simulare Evaluarea Națională 2021 (pentru clasa a VIII-a)
29 martie 2021 Limba și literatura română – probă scrisă
30 martie 2021 Matematică – probă scrisă
31 martie 2021 Limba și literatura maternă – probă scrisă
16 aprilie 2021 Afișarea rezultatelor
Calendar Simulare BAC 2021 (pentru clasele a XII-a și a XIII-a)
22 martie 2021 Limba și literatura română
23 martie 2021 Examenul obligatoriu al profilului: Matematică sau Istorie
24 martie 2021 Proba la alegere a profilului și specializării
25 martie 2021 Limba și literatura maternă
31 martie 2021 Afișarea rezultatelor
Materiile cuprinse în simularea Bacalaureatului 2021 sunt limba și literatura română, maternă, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, psihologie, economie, sociologie, filosofie. Elevii de clasa a VIII-a vor da simularea la toate probele de Evaluare Națională 2021, adică la română, maternă și matematică.
Citește și: Calendar BACALAUREAT 2021: Primele probe încep în luna IUNIE, cu evaluarea competenţelor lingvistice
Ministerul a stabilit că rezultatele de la simulări „sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”.
Anul acesta, vor susține simulări numai elevii claselor a VIII-a și a XII-a, respectiv a XIII-a. Ordinul de ministru conține și materia din care vor fi testați elevii, în cadrul simulărilor de examen. Amintim că Ecaterina Andronescu este cea care a introdus în 2019 simularea examenelor și la clasele a VII-a și a XI-a (detalii aici și aici), în 2020 simulările nu au mai fost organizate din cauza pandemiei, iar anul acesta ministrul Sorin Cîmpeanu a revenit la practica veche a simulărilor doar la clasele terminale, în contextul celui de-al doilea val pandemic.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Ligia Furdui – cu media 10 și Georgeta Gabriela Toma, cele două tinere moațe absolvente ale Liceului „HCC” Abrud admise la Medicină la Timișoara: „Performanță excepțională”
Ligia Furdui – cu media 10 și Georgeta Gabriela Toma, cele două tinere moațe absolvente ale Liceului „HCC” Abrud admise la Medicină la Timișoara: „Performanță excepțională” Două absolvente din Promoția 2026 a Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud au fost admise la Medicină la Timișoara. Una dintre ele a intrat la Medicină în orașul de […]
Mega-contract de 13 milioane de euro pe 5 ani pentru salubrizare stradală și deszăpezire, în municipiul Alba Iulia
Mega-contract de 13 milioane de euro pe 5 ani pentru salubrizare stradală și deszăpezire, în municipiul Alba Iulia Primăria Alba Iulia pregătește o nouă procedură pentru delegarea serviciului de salubrizare stradală și deszăpezire, în condițiile în care actualul contract încheiat cu Polaris-M Holding SRL expiră în decembrie 2026. Valoarea totală estimată, pe 5 ani, a […]
VIDEO | Știai că este ilegal să culegi fructe de pădure fără acordul proprietarilor? Acțiune a jandarmilor din Alba în Apuseni
Știai că este ilegal să culegi fructe de pădure fără acordul proprietarilor? Acțiune a jandarmilor din Alba în Apuseni La solicitarea administrației Parcului Natural Apuseni, jandarmii din județele Alba și Cluj au desfășurat, miercuri, 29 iulie 2026, o acțiune de verificare care a avut ca scop depistarea persoanelor ce culeg ilegal fructe de pădure de […]








