Ştirea zilei

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Cugir. A decedat în timpul unei mese cu prietenii la restaurant

Ioana Oprean

Publicat

în

Joi, după-amiază, un bărbat din Cugir în vârstă de 58 de ani, angajat la secția Utilități (Mecanic Șef) de la S.C. Uzina Mecanică Cugir și-a găsit sfârșitul într-un mod cât se poate de ciudat. În timp ce participa la o masă organizată la un local din oraș cu prilejul rămânerii în concediu de odihnă, alături de mai mulți colegi și prieteni, lui S. S. i s-a făcut rău și a decedat pe loc.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit martorilor, victima se afla la masă, iar în moment în care a înghițit o bucată de carne, i s-a făcut rău. Văzând că nu mai poate să respire, colegii au sunat la Ambulanță dar, personalul medical sosit la fața locului, în ciuda procedurilor de resuscitare nu au mai putut să facă nimic, decât să constate decesul bărbatului.

Cauza morții, potrivit medicului de gardă a fost cauzată de un stop cardio – respirator, deși victima nu era cunoscută cu antecedente de sănătate.

Mai există și o ipoteză susținută de unii dintre colegi și anume aceea că omul s-ar fi înecat cu bucata de carne, aceasta, îndeajuns de mare ar fi ajuns în trahee, blocându-i complet căile respiratorii și provocându-i asfixia mecanică.

Decesul bărbatului a creat o mare durere în rândul familiei, prietenilor și colegilor, lăsând un gol imens în urma sa. Sabin era cunoscut ca un om de o aleasă calitate umană, un meseriaș de excepție la locul de muncă pe care nimeni nu-l va putea înlocui. Dumnezeu să-l ierte!

(C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță”

Ioana Oprean

Publicat

în

Levi Polgar, ultramaratonistul din Aiud, ambasador în lupta mondială pentru eradicarea poliomielitei: „Onoare, responsabilitate și speranță” Dincolo de performanțele sportive și de kilometrii alergați în cele mai dificile ultramaratoane, Levi Polgar își asumă o nouă provocare, de această dată în slujba umanității. Aiudeanul a acceptat rolul de Ambasador End Polio Now pentru Rotary District 2241 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Turismul din Alba, codaș în Regiunea Centru și în august 2026: Doar 28,7% grad de utilizare a locurilor de cazare. Date oficiale În august 2026, structurile de cazare din județul Alba (cu cel puțin 10 locuri) au găzduit 41.877 de turiști, cu 18,2% mai mulți decât în iulie, dar cu 193 mai puțini ( 0,5%) […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce salarii ar urma să aibă șoferii de la noua companie de transport a administrației locale din Alba Iulia Viitoarea companie publică de transport din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud ar urma să aibă 105 angajați. Dintre ei, 77 ar fi conducători auto. Salariul brut bugetat pentru un șofer este de 8.493 lei pe lună. […]

Citește mai mult