Serviciile de salubrizare şi ecarisaj din Alba Iulia vor fi scoase la licitaţie de municipalitate
Serviciul public de salubrizare din Alba Iulia va fi scos la licitaţie întrucât actualul contract, încheiat în anul 2001 cu S.C. Salprest SRL, se apropie de final. Aleşii din Consiliul Local Alba Iulia au aprobat ieri introducerea în cadrul serviciilor de salubrizare, şi a activităţilor de amenajare şi întreţinere a zonelor verzi, care până acum erau gestionate de un compartiment din cadrul Primăriei Alba Iulia. Astfel, societatea care va concesiona contractul va trebui să facă faţă tuturor cerinţelor din caietul de sarcini. Printre acestea se numără precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv a deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere; precolectarea, colectarea, transportul şi valorificarea deşeurilor reciclabile; precolectarea, colectarea, transportul, depozitarea deşeurilor rezultate din activităţi de demolări şi construcţii dar şi colectarea cadavrelor de animale de pe domeniul public; măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea curăţeniei pe căile publice; curăţatul şi transportul zăpezii de pe căile publice; curăţarea spaţiilor verzi, gardurilor vii şi tulpinilor arborilor şi arbuştilor; toaletarea şi tăierea arborilor; plivitul scuarurilor, rondourilor etc. „Delegarea gestiunii serviciului public de salubritate, amenajare şi întreţinere zone verzi asigură desfăşurarea activităţilor de salubritate, amenajare şi întreţinere zone verzi de către o firmă de specialitate şi cu experienţă în domeniu, care deţine toate autorizaţiile şi licenţele necesare desfăşurării unor astfel de activităţi, asigurând astfel respectarea principiilor pe care se organizează şi se desfăşoară serviciile publice de gospodărire comunală”, se arată în raportul de specialitate adoptat ieri în CL Alba Iulia. Cel mai probabil serviciul va fi concesionat şi în viitor S.C. Salprest SRL, care îndeplineşte toate aceste cerinţe. Durata viitorului contract este tot de 10 ani. Consilierii municipali au aprobat scoaterea la licitaţie şi a serviciului de ecarisaj al câinilor fără stăpân. Data licitaţiilor va fi stabilită tot prin decizie a CL Alba Iulia. (I.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Momentul impactului violent din accidentul de la Ighiu în care au fost implicate 3 autoturisme, surprins de camere. O persoană, transportată la spital
Momentul impactului violent din accidentul de la Ighiu în care au fost implicate 3 autoturisme, surprins de camere. O persoană, transportată la spital Un accident rutier a avut loc în Ighiu, astăzi, 19 decembrie, în urma căruia o persoană a fost transportată la spital. Trei autoturisme au fost implicate în evenimentul rutier care a rezultat […]
VIDEO | A început magia de Crăciun într-un sat din Alba: Oamenii au pus mână de la mână și au împodobit o stradă întreagă din sat
A început magia de Crăciun într-un sat din Alba: Oamenii au pus mână de la mână și au împodobit o stradă întreagă din sat În satul Tărtăria din comuna Săliștea magia Crăciunului a început să cuprindă treptat așezarea unde, în urmă cu ceva ani, au fost descoperite tăblițele cu cea mai veche scriere din lume. […]
Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 13 ani, VIOLATĂ și bătută timp de mai multe luni de un tânăr de 20 de ani. Agresorul, REȚINUT de polițiști
Caz ȘOCANT în Alba: Adolescentă de 13 ani, VIOLATĂ și bătută timp de mai multe luni de un tânăr de 20 de ani. Agresorul, REȚINUT de polițiști Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiștii din Alba după ce a violat și bătut în mod repetat o adolescentă de 13 ani, din […]