Senatul a decis: PFA poate angaja zilieri
Zilierii vor avea posibilitatea de a presta servicii şi pentru persoanele fizice autorizate (PFA), potrivit unui act normativ adoptat de Senat. Iniţiativa legislativă prevede, de asemenea, posibilitatea beneficiarilor de venit minim garantat de a efectua activităţi cu caracter ocazional, în condiţiile Legii nr. 52/2011. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri a fost adoptată de Senat şi va fi trimisă pentru dezbatere Camerei Deputaţilor, forul decizional. Actul normativ extinde posibilitatea de a presta activităţi necalificate cu caracter ocazional şi în cazul persoanelor care beneficiază de venit minim garantat, fără ca ele să piardă dreptul la acest venit. De asemenea, conform noilor reglementări adoptate de Senat, şi PFA va beneficia de lucrări efectuate de zilieri, în aceleaşi condiţii ca persoanele juridice. Conform Legii 52/2011, activităţi cu caracter ocazional se pot presta în agricultură, vânătoare şi pescuit, silvicultură, exclusiv exploatări forestiere, piscicultură şi acvacultură, pomicultură şi viticultură, apicultură, zootehnie, spectacole, producţii cinematografice şi audiovizuale, publicitate, activităţi cu caracter cultural, manipulări de mărfuri, activităţi de întreţinere şi curăţenie. Raportul dintre zilier şi beneficiar se stabileşte fără încheierea unui contract de muncă. Activitatea desfăşurată de zilieri nu le conferă acestora calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale pentru şomaj şi nici în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Acesta va putea încheia, opţional, o asigurare de sănătate şi/sau de pensie. Totodată, pentru veniturile realizate din activitatea prestată de zilieri nu datorează contribuţii sociale obligatorii nici zilierul, nici beneficiarul. Potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii 52/2011, zilierii pot efectua activităţi pentru: societăţi comerciale (SC), societăţi pe acţiuni (SA), SRL, SNC (societate în nume colectiv), SCS (societate în comandită simplă) şi SCA (societate în comandită pe acţiuni). Durata zilnică de executare a activităţii unui zilier nu poate depăşi 12 ore, respectiv 6 ore pentru lucrătorii minori care au capacitate de muncă. Chiar dacă părţile convin un număr mai mic de ore de activitate, plata zilierului se va face pentru echivalentul a cel puţin 8 ore de muncă. Pentru activitatea executată, zilierul are dreptul la o remuneraţie al cărei cuantum se stabileşte prin negociere directă între părţi, cel puţin 2 lei/oră şi cel mult 10 lei/oră. Plata se acordă la sfârşitul fiecărei zile de lucru, înainte ca zilierul şi beneficiarul să semneze în Registrul de evidenţă a zilierilor. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Economie
Anunț de mediu: solicitare obținere acord de mediu pentru „CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ A-FRAME”, comuna Arieşeni, sat. Bubești, Nr. 75A
Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu. Ciupa Adrian Nicolae domiciliat în Municpiul Beiuş, Str. Republicii nr. 12, Judeţul Bihor, titular al proiectului: ”CONSTRUIRE CASĂ DE VACANŢĂ A-FRAME”, propus a fi amplasat în jud. Alba, Comuna Arieşeni, Sat. Bubești Nr. 75A sau identificat prin NR. CAD. 70126, anunţă publicul interesat asupra […]
Comunicat de presă – 6 august 2026: Finalizarea proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Şcolii Gimnaziale Ştefan cel Mare Cetatea de Baltă”
Comuna CETATEA DE BALTĂ anunță finalizarea proiectului cu titlul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” Cetatea de Baltă” cod F-PNRR-Dotari-2023-6195, Investiția parte din PNRR Componenta C15: Educație Reforma 4. Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior Investiția 9. Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de […]
Comunicat de presă – 5 august 2026: Lansarea proiectului cu titlul „Panouri Fotovoltaice Autonome: Energia Viitorului pentru o Românie Sustenabilă”
25.07.2026 Comunicat de presă – lansare proiect „Panouri Fotovoltaice Autonome: Energia Viitorului pentru o Românie Sustenabilă” Apel de proiecte: PFM/322/PFM_P1/NA – Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile Scopul proiectului: Realizarea unei capacități noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile solare, cu o […]