Șeful ANAF: De la 1 ianuarie 2017, nu mai primim declarațiile pe hârtie dacă acestea se pot depune și online
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) nu va mai primi, începând cu data de 1 ianuarie 2017, pe hârtie, nicio declarație care se poate depune online, a declarat, vineri, 23 septembrie, președintele instituției, Dragoș Doroș, în cadrul unei conferințe pe teme de contabilitate.
„Vrem să implementăm un dialog informatic cu contribuabilii. De la 1 ianuarie 2017, nu vom mai primi pe format hârtie nicio declarație care se poate depune online. Am constatat că există o oarecare rezistență a profesioniștilor în a le depune online. Spre exemplu, Declarația 112, privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, în anumite zone din țară se depune încă pe hârtie în proporție de 40%”, a explicat Doroș, citat de Agerpres.
Președintele ANAF a precizat că, în luna iulie, a fost derulat un exercițiu în București pentru a forța contribuabilii să depună declarațiile online. „În iulie am făcut un exercițiu la București și nu le-am mai primit pe hârtie. Rezultatul a fost că nu au mai fost depuse”, a subliniat Doroș.
Acesta a precizat că măsura vizează 6—7 declarații pentru care ANAF începe comunicarea către contribuabili, inclusiv la ghișeu, cu privire la depunerea online a respectivelor documente.
Potrivit lui Doroș, costurile acestei proceduri sunt foarte reduse (cu certificatul digital) și ar putea fi chiar zero. „Ne-am gândit să finanțăm noi acest cost pentru un anumit tip de contribuabili”, a mai spus Doroș.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025
Volumul lucrărilor în construcții, în scădere cu 2,4% în România, în ianuarie 2026, față de aceeași lună din 2025 Volumul lucrărilor de construcţii din România a scăzut, ca serie brută, cu 2,4%, în luna ianuarie 2026 faţă de aceeaşi perioadă din 2025, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de […]
FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”
Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]