Actualitate

Șefa DNA: Modificări în cazul pedepselor pentru acuzații care își recunosc vina

Ioana Oprean

Publicat

în

kovesiAcordul de recunoaştere a vinovăţiei, introdus prin noile coduri penale pentru a simplifica şi scurta anchetele şi procesele, nu a avut foarte mare succes. Normele stricte şi pedeapsa de cel mult şapte ani pentru faptele anchetate i-au făcut pe procurori să refuze nume cunoscute din rândul liderilor politici anchetaţi de-a lungul ultimilor ani. Sunt însă semnale că tot mai multe ar putea fi încheiate în perioada următoare, pentru că normele legale au devenit mai flexibile.

Executivul a decis să majoreze pedeapsa maximă până la care se poate încheia un astfel de acord la 15 ani de închisoare.

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost introdus, în codurile intrate în vigoare în februarie 2014. Prevedea posibilitatea celui care îşi recunoaşte acuzaţiile să negocieze cu procurorul o pedeapsă mai mică, însă numai dacă pedeapsa prevăzută era de cel mult șapte ani de închisoare. Procurorii anticorupţie au solicitat mărirea acestui prag, scrie digi24.

„Avem foarte multe dosare în care inculpații doresc să încheie acordul și nu se poate. Posibilitatea de a încheia mai multe acorduri ar degreva procurorii, dar și instanțele. Pentru că acest acord se trimite judecătorului, care verifică dacă el îndeplinește condițiile prevăzute de lege, după care îl acceptă sau nu, dar nu mai readministrăm probele, nu mai facem un proces de un an de zile, de doi ani de zile, nu mai e cale de atac în care să se readministreze probe”, a spus Laura Codruța Kovesi la Digi24.

În cei doi ani şi jumătate de la intrarea în vigoare a posibilităţii ca acuzaţii să îşi negocieze pedeapsa, după ce recunosc faptele, DNA a încheiat anual câteva zeci de astfel de acte, sub 10% din numărul total al dosarelor trimise în instanţă.

* 2014: 47 acorduri / 23 de dosare

* 2015: 59 acorduri / 20 de dosare

* ianuarie – august 2016: 22 acorduri / 13 dosare

Printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată în luna mai, Executivul a decis să majoreze pedeapsa maximă până la care se poate încheia un astfel de acord la 15 ani de închisoare.

sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reducerea accizelor la carburanți, măsură luată în calcul de Guvern. Ministrul Energiei: „Lucrăm la mai multe scenarii, inclusiv acesta”

Ioana Oprean

Publicat

în

Reducerea accizelor la carburanți, măsură luată în calcul de Guvern. Ministrul Energiei: „Lucrăm la mai multe scenarii, inclusiv acesta” Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat că se lucrează la mai multe scenarii în ceea ce privește prețurile carburanților, unul dintre acestea fiind reducerea accizelor. Bogdan Ivan a spus că în România s-au înregistrat până miercuri […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Primă de stabilitate de până la 27.000 lei pentru tinerii din România aflați la primul loc de muncă

Ioana Oprean

Publicat

în

Primă de stabilitate de până la 27.000 lei pentru tinerii din România aflați la primul loc de muncă Guvernul a aprobat, joi, 5 martie 2026, o ordonanță de urgență pentru modificarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj, care introduce o primă de stabilitate de până la 27.000 de lei pentru tinerii care nu sunt […]

Citește mai mult

Actualitate

Peste 30 de medicamente noi gratuite şi compensate. Guvernul a actualizat lista: ,,Oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o şansă la tratament”

Bogdan Ilea

Publicat

în

33 de medicamente noi gratuite şi compensate. Guvernul a actualizat lista: ,,Oamenii ajungeau să plătească zeci de mii de euro din propriul buzunar pentru a avea o şansă la tratament” Guvernul a actualizat joi lista de medicamente gratuite și compensate. În total, 33 de medicamente noi au fost incluse pe listă, iar pentru alte 19 […]

Citește mai mult