Actualitate

Sediul PSD Alba a fost călcat din nou de hoţi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sediul PSD Alba a fost călcat de hoţi în noaptea de 12-13 iulie a.c. Se presupune că hoţii au intrat în clădirea care adăposteşte mai multe instituţii (ASIROM, ANRSC, PSD-ul, UNPR-ul, etc) escaladând un geam de la parter, urcându-se pe un tomberon din curtea din spate. Hoţii au întrerupt curentul în clădire luând siguranţele de la panoul electric al clădirii. Au urcat la etajul II unde este sediul PSD şi au forţat uşa de la intrarea în holul de acces spre birourile PSD. Acolo au forţat doar uşa de acces spre un birou unde se afla arhiva PSD, electronică şi pe hârtie, fapt care l-a determinat pe liderul PSD Alba, Ioan Dîrzu, să afirme că: „S-a încercat intrarea în baza noastră de date unde există informaţii privind structurile, numărul de membri, mă rog, date cum are orice partid. Dacă voiau bani, puteau să-i ia, că erau în sediu nişte bani nu mulţi, dar erau. Sau puteau să ia televizoarele, calculatoarele, aparatura pentru videoconferinţe, pe care le puteau valorifica”.
Şi pentru că ieri noapte a fost căldură mare, unul dintre hoţi s-a servit cu o bere din frigider şi ulterior a folosit, normal, toaleta instituţiei. Hoţii au scos cuiul de siguranţă de la extinctor şi l-au lăsat în faţa uşii de acces, forţată. Probabil că intenţiona să îl folosească pentru autoapărare, în cazul în care vreun agent de pază ar fi năvălit peste el… A mai fost forţată uşa de acces în birourile ANRSC, unde nu a pătruns însă nimeni.
Cercetările sunt continuate de Poliţia Municipiului Alba Iulia în vederea identificării autorilor şi tragerii lor la răspundere penală sub aspectul comiterii tentativei la infracţiunea de furt calificat, se arată într-un comunicat al IPJ Alba. Sediul PSD Alba a mai fost călcat de hoţi şi în urmă cu câţiva ani.
Nicoleta IDITA-TOMUŢA


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reguli dure la Evaluarea Națională 2027: Pregătire săptămânală pentru elevii cu medii sub 7, simulări obligatorii și profesori monitorizați

Ioana Oprean

Publicat

în

Reguli dure la Evaluarea Națională 2027: Pregătire săptămânală pentru elevii cu medii sub 7, simulări obligatorii și profesori monitorizați Anul școlar 2026-2027 ar putea aduce o serie de măsuri suplimentare pentru elevii care se pregătesc de Evaluarea Națională, dar și pentru profesorii care predau la gimnaziu. Ministerul Educației și Cercetării urmărește îmbunătățirea rezultatelor la examene […]

Citește mai mult

Actualitate

Unul din trei tineri din România este șomer. Economist: „Este fără precedent. Vor ieși decrețeii la pensie. Lor cine le va plăti banii?”

Ioana Oprean

Publicat

în

Unul din trei tineri din România este șomer. Economist: „Este fără precedent. Vor ieși decrețeii la pensie. Lor cine le va plăti banii?” Un tânăr din trei din România este șomer, asta arată ultimele statistici ale INS, publicate luni, 14 septembrie 2026. Situația este critică în condițiile în care, în următorii cinci ani vor ieși […]

Citește mai mult

Actualitate

Când se lasă Postul Crăciunului în 2026: Când este Lăsatul secului și cât durează Postul Nașterii Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se lasă Postul Crăciunului în 2026: Când este Lăsatul secului și cât durează Postul Nașterii Domnului Postul Crăciunului începe în 15 noiembrie 2026, într-o zi de duminică, și se încheie în seara Ajunului, pe data de 24 decembrie. Perioada de 40 de zile care precedă sărbătoarea Nașterii Domnului, este dedicată pregătirii spirituale prin rugăciune, […]

Citește mai mult