Actualitate

Când se lasă Postul Crăciunului în 2026: Când este Lăsatul secului și cât durează Postul Nașterii Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se lasă Postul Crăciunului în 2026: Când este Lăsatul secului și cât durează Postul Nașterii Domnului

Postul Crăciunului începe în 15 noiembrie 2026, într-o zi de duminică, și se încheie în seara Ajunului, pe data de 24 decembrie. Perioada de 40 de zile care precedă sărbătoarea Nașterii Domnului, este dedicată pregătirii spirituale prin rugăciune, cumpătare și fapte de milostenie.

Petrecerea Divorțaților

Postul Crăciunului reprezintă o perioadă de pregătire duhovnicească pentru sărbătoarea din 25 decembrie, în care abstinența alimentară este însoțită de rugăciune, smerenie și grija față de semeni.

Cât durează Postul Nașterii Domnului

Postul Nașterii Domnului durează 40 de zile, din 15 noiembrie până în seara de 24 decembrie, inclusiv. Este unul dintre cele patru mari posturi de peste an și precedă Crăciunul, sărbătorit la 25 decembrie.

Durata acestei perioade a fost uniformizată în anul 1166, la Sinodul de la Constantinopol, prezidat de Patriarhul Luca Hrisoverghi.

Ce semnificație are Postul Crăciunului

În tradiția ortodoxă, postul nu presupune doar renunțarea la anumite alimente, ci reprezintă o perioadă de pregătire spirituală pentru sărbătoarea Nașterii Domnului. Credincioșii sunt îndemnați la rugăciune, spovedanie, fapte bune și sprijinirea persoanelor aflate în dificultate.

Această perioadă amintește de devotamentul patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, care au postit îndelung, așteptând venirea lui Mesia, Izbăvitorul lumii.

Durata de 40 de zile amintește și de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.

Când este Lăsatul secului

Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului are loc sâmbătă, 14 noiembrie 2026, în seara care precedă începerea perioadei de abstinență alimentară și pregătire spirituală.

Potrivit rânduielii bisericii, dacă această dată este miercurea sau vinerea, momentul este devansat cu o zi. Excepția nu se aplică în 2026, întrucât 14 noiembrie este într-o zi de sâmbătă.

Denumirea de „Lăsatul secului” indică ultima zi în care credincioșii pot consuma alimente de dulce înainte de intrarea în post.

Ce alimente nu se consumă în post

Spre deosebire de Postul Mare, postul Crăciunului are un caracter mai blând, fiind considerat un timp al bucuriei și al speranței, în care credincioșii sunt chemați să-și purifice trupul și sufletul prin abținere, rugăciune și milostenie.

Pe întreaga durată a postului, oamenii sunt îndemnați să se abțină de la consumul de carne, ouă și produse lactate, urmând un regim bazat pe alimente vegetale.

Totodată, în perioada Postului Crăciunului nu se săvârșesc cununii religioase, botezuri festive sau petreceri, întrucât este o perioadă dedicată liniștii și reflecției interioare.

Când se încheie Postul Crăciunului 2026

Postul Crăciunului se încheie joi, 24 decembrie 2026, în seara de Ajun. Ultima zi are o rânduială mai aspră, iar credincioșii sunt îndemnați să ajuneze, adică să nu consume hrană o anumită parte a zilei. Această practică se respectă în funcție de posibilitățile fiecăruia și de îndrumarea duhovnicului.

În 2026, Crăciunul va fi sărbătorit vineri, 25 decembrie. Credincioșii participă la slujbele dedicate Nașterii Mântuitorului, iar din această zi pot consuma din nou alimente de dulce.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum se va face comasarea localităților sub 1.500 de locuitori și ce economie va face statul. Ministrul Dezvoltării: „Rămâne un funcţionar, într-un birou”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum se va face comasarea localităților sub 1.500 de locuitori și ce economie va face statul. Ministrul Dezvoltării: „Rămâne un funcţionar, într-un birou” Proiectul care vizează comasarea localităților care au până în 1.500 de locuitori urmează să fie implementat în două etape: comasare voluntară până la 1 martie 2027, apoi o comasare pe care ar […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensiile, indexate în 2027: Ajutoare între 300-500 de lei pentru pensionari, înainte de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensiile, indexate în 2027: Ajutoare între 300-500 de lei pentru pensionari, înainte de Crăciun Pensiile vor fi indexate anul viitor „cu respectarea legii”, mai exact cu un procent de aproximativ 7,7%, a declarat Ministrul Muncii, Florin Manole, într-un interviu în exclusivitate pentru Antena 3 CNN. Social-democratul a adăugat că seniorii cu pensii până în 3.000 […]

Citește mai mult

Actualitate

Ce se întâmplă în 2026 cu concediul de odihnă nefolosit: Când poate fi plătit și când poate fi recuperat

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce se întâmplă în 2026 cu concediul de odihnă nefolosit: Când poate fi plătit și când poate fi recuperat Zilele de concediu de odihnă rămase nefolosite la sfârșitul anului nu se pierd automat: poate fi plătit, dar și recuperat. Codul muncii prevede că, dacă salariatul nu a putut beneficia de toate zilele din motive justificate, […]

Citește mai mult