Ştirea zilei

Ședință de URGENȚĂ a Consiliului Medical de la Spitalul Orășenesc Câmpeni: Doctorii îl cer ÎNAPOI pe fostul manager

Ioana Oprean

Publicat

în

În plină pandemie, conducerea Spitalului Orășenesc Câmpeni a fost schimbată, după ce fostului manager Călin Bodea îi expirase mandatul, fiind înlocuit cu „cântec” de noul manager interimar, Gog Valentin Tiberiu.

Petrecerea Divorțaților

Astăzi, sâmbătă, 2 mai 2020, Consiliul Medical de la sediul Spitalului Orășenesc Câmpeni s-a întrunit într-o ședință de urgență, la care au participat 11 din cei 12 doctori membrii ai Consiliului. Singurul care n-a putut participa, fiind un medic specialist neurolog, din Camerun, având motive întemeiate, după o tură de gardă „horror”.

„În cadrul întâlnirii s-a discutat sitația numirii unui nou manager interimar, într-o perioadă de criză sanitară, fără consultarea corpului medical.

Pe această cale precizăm că managementul anterior a asigurat buna funcționare a spitalului în situația de urgență, a dispus la timp implementarea măsurilor de prevenție a infecției Covid-19, astfel că la momentul actual situația din spitalul nostru este una foarte bună, circuitele epidemiologice fiind funcționale, dotarea cu echipament de protecție fiind foarte bună, iar cazurile de infectare în rândul personalului medical fiind minime.

Considerăm că dl.ec. Bodea Ilie Călin are experiență și determinarea necesare pentru a continua activitatea de manager în Spitalul Orășănesc Câmpeni, fapt dovedit cu prisonință în ultimele 3 luni.

Corpul medical al Spitalului Orășenesc Câmpeni își va desfășura și de acum înainte activitățile respectând toate procedurile și protocoalele implementate la nivelul unității noastre”, au precizat doctorii din Consiliul Medicilor.

Ieri, prefectul de Alba, Nicolae Albu a confirmat pentru ziarulunirea.ro faptul că Bodea Călin a fost schimbat din funcție, pentru că i-a expirat mandatul, iar numirea domnului Gog Valentin Tiberiu este temporară.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un nou eșec pentru Primăria Alba Iulia: Municipiul va organiza Târgul de Crăciun 2026, după ce singura firmă ofertantă s-a retras Primăria Alba Iulia a transmis joi, 5 noiembrie 2026, un comunicat de presă prin care anunță că administrația locală va organiza și în acest an Târgul de Crăciun, după ce singura firmă care a […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Update video | Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, încarcerată

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident grav pe autostrada A1, pe sensul Sebeș – Sibiu: O cisternă încărcată cu acid sulfuric, implicată. O persoană, posibil încarcerată Un accident rutier grav, în care este implicată o cisternă, s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul de mers Sebeș – Sibiu, miercuri seara. Din primele informații o persoană ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Stație de pompare îngropată, pentru ca în două comune din Alba apa potabilă să ajungă la rezervor și în verile secetoase: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Îmbunătățire alimentare cu apă potabilă a localităților Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de […]

Citește mai mult