Ședință ADI Salubris: Cum motivează RER Vest – RETIM nerespectarea graficului de colectare și ridicare a gunoaielor în județul Alba
Ședință ADI Salubris: Cum motivează RER Vest – RETIM nerespectarea graficului de colectare și ridicare a gunoaielor în județul Alba
În data de 17 decembrie 2021 au avut loc la sediul ADI Salubris Alba ședințele de management în baza contractelor de delegare a gestiunii pentru lotul 1 Alba Iulia (nr. 61/2019) și pentru lotul 2 Cugir – Sebeș (nr. 223/2018), pentru a analiza situația prestării serviciului de salubrizare de la data începerii și până în prezent.
Pentru lotul 1 Alba Iulia, au fost prezenți primari sau împuterniciți ai UAT-urilor Alba Iulia, Aiud, Ocna Mureș, Teiuș, Ciugud, Cricău, Galda de Jos, Ighiu, Lunca Mureșului, Stremț și reprezentanți ai operatorului delegat, Asocierea RER Vest – RETIM Ecologic Service.
Pentru lotul 2 Cugir – Sebeș, au fost prezenți, din partea UAT-urilor componente, primari sau împuterniciți de la Sebeș, Pianu, Șpring, Șugag, Doștat, Vințu de Jos.
Toți participanții au luat cuvântul și au semnalat atât aspectele deficitare, dar și pe cele pozitive ale activității de salubrizare pe teritoriul UAT-urilor, în condițiile noilor contracte de delegare.
Ca deficiențe generale au fost semnalate următoarele: nerespectarea întocmai a graficelor și traseelor de colectare aprobate, dotarea insuficientă cu recipiente de colectare a deșeurilor, atât la utilizatorii casnici, cât și la agenții economici/instituții publice.
Citește și: Dacă RER VEST nu vine la albaiulieni, albaiulienii merg la RER VEST: Soluția gasită de mai mulți cetățeni în CRIZA GUNOAIELOR
S-a evidențiat și faptul că numerele de telefon puse la dispoziție de către operatorul delegat sunt suprasolicitate, utilizatorii întâmpinând greutăți în semnalarea problemelor apărute.
Reprezentanții operatorului delegat au motivat nerespectarea graficelor de colectare prin faptul că personalul angajat în timpul perioadei de mobilizare nu avea experiență în domeniu, adaptându-se greu, ceea ce a generat o fluctuație mare de personal. În plus, au existat și probleme tehnice, o parte dintre autovehicule cedând.
Mai mult, datorită faptului că pentru deșeurile reciclabile din zonele de case din localitățile urbane colectarea se face, la solicitarea primăriilor, din poartă în poartă, și nu din puncte de colectare cum era prevăzut inițial, necesarul de mașini și de personal este mai mare decât cel prezentat în ofertă, rezolvarea acestei probleme fiind în analiza operatorului.
Totodată, din cauza depunerii neconforme și necontrolate a unor deșeuri (piese de mobilier, moloz, alte voluminoase), care nu au ce căuta în zonele punctelor de colectare comune din zona blocurilor, se adună cantități mari de deșeuri în jurul eurocontainerelor, deși în aceste zone se efectuează colectare zilnică, nu doar de 3 ori pe săptămână cum era prevăzut în caietele de sarcini.
Deficiențele semnalate în ceea ce privește dotarea cu recipiente a utilizatorilor casnici au fost motivate prin faptul că apar zilnic contracte suplimentare celor încheiate în campania de contractare.
Reprezentanții UAT-urilor din zona Sebeș – Cugir prezenți la ședință, zonă în care operatorul a început activitatea de la 01.11.2021, au subliniat faptul că cea mai mare parte a problemelor apărute la începutul perioadei de activitate au fost rezolvate până la acest moment.
Și reprezentanții UAT-urilor din zona 1 Alba Iulia prezenți la ședință, zonă în care operatorul a început activitatea doar de la 01.12.2021, au subliniat faptul că deși există deocamdată deficiențe în ceea ce privește respectarea graficelor și a traseelor de colectare, cât și în ceea ce privește dotarea utilizatorilor cu recipiente, startul a fost relativ bun în localitățile rurale.
A transmis, la solicitarea ZiarulUnirea.ro, ADI Salubris Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”
Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]
VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”
Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”
CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]
