Secția de atletism a CS Unirea Alba Iulia încheie victorios sezonul! Două medalii de aur și una de argint la Campionatul Național de marș
Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia a obținut medalia de aur în proba pe echipe senioare a Campionatului Național de 10 kilometri marș și două medalii la individual, de aur și argint, prin Ana Rodean și Mihaela Acatrinei.
Federația Română de Atletism a organizat sâmbătă, la București, întrecerile Campionatului Național de marș pentru seniori și tineret. Competiția a avut loc la masculin (50 km) și feminin (10 km), la individual și pe echipe.
Clasament SENIORI FEMININ INDIVIDUAL:
1. Ana Veronica Rodean (CS Unirea Alba Iulia) – campioană națională – 46:47;
2. Mihaela Acatrinei (CS Unirea Alba Iulia) vicecampioană națională – 47:00;
3. Andreea Arsine (CSU Galați) – 47:37.
Din componența lotului CS Unirea Alba Iulia a făcut parte și Georgiana Jid. Datorită vârstei, ea a participat și la categoria tineret, unde s-a clasat pe locul 6, iar în clasamentul senioarelor ocupă poziția a 10-a, cu timpul 59:06.
De precizat este că la această competiție, la proba de 10 km marș, Mihaela Acatrinei a obținut un record personal.
Grație rezultatelor obținute de sportivele antrenate de profesorul Gabriel Avram, CS Unirea Alba Iulia a obținut medalia de aur la proba pe echipe.
Clasament SENIORI FEMININ ECHIPE:
1. CS Unirea Alba Iulia (Ana Veronica Rodean, Mihaela Acatrinei, Georgiana Cornelia Jid);
2. CSU Reșița (Elena Lăcrămioara Căruceriu, Mihaela Valentina Pușcașu, Anamaria Bolohan, Loredana Cocoș);
3. CSM Craiova (Maria-Diana Lătărețu, Speranța Costea, Otilia-Ștefania Segărceanu);
”Am obținut rezultate foarte bune și pot spune că a fost cea mai tare, cea mai bună, competiție de acest gen din ultimii ani. Sportivele au realizat o cursă foarte bună, inclusiv din punct de vedere tactic și au încheiat, astfel, victorios sezonul”, a spus antrenorul Gabriel Avram.
Pentru secția de atletism a CS Unirea alba Iulia urmează două săptămâni de pauză, după care va începe pregătirea pentru noul sezon competițional. Unul dintre principalele obiective este calificarea Anei Rodean la Jocurile Olimpice de vară din 2020 care, datorită rezultatelor, a demonstrat că merită să fie prezentă la Tokyo, alături de cei mai buni sportivi ai lumii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Restricții de circulație pe mai multe străzi din Aiud: Motivul În municipiul Aiud vor fi instituite mai multe restricții temporare de circulație, necesare pentru desfășurarea în condiții de siguranță a competiției Aiud Green Run by DP World, anunță administrația locală printr-o postare publicată pe o rețea de socializare. Pentru a facilita deplasarea participanților la trafic, […]
Trotuare noi și canalizare pluvială în Meșcreac: Proiectul Primăriei Rădești a trecut de etapa de mediu
Trotuare noi și canalizare pluvială în Meșcreac: Proiectul Primăriei Rădești a trecut de etapa de mediu Investiția de pe DJ 142L intră într-o nouă etapă. Peste 630 de metri de drum județean vor beneficia de infrastructură pietonală modernă, sisteme de colectare a apelor pluviale și accese refăcute pentru proprietățile riverane. Proiectul privind modernizarea infrastructurii pietonale […]
Aproape 1 milion de lei, fără TVA, pentru trotuare și șanțuri pe DJ107E, la Lopadea Nouă: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba
Aproape 1 milion de lei, fără TVA, pentru trotuare și șanțuri pe DJ107E, la Lopadea Nouă: Undă verde pentru proiect din partea Direcției Județene de Mediu Alba Primăria Lopadea Nouă pregătește o investiție de aproape 1 milion de lei pentru modernizarea infrastructurii pietonale și a sistemului de drenaj de pe un tronson al DJ107E. Proiectul […]