Se schimbă BANII în România: În ianuarie, BNR a lansat în circulaţie bancnote şi monede cu noua stemă a ţării
Se schimbă BANII în România: în ianuarie, BNR a lansat în circulaţie bancnote şi monede cu noua stemă a ţării. Imprimeria Băncii Naționale a României a finalizat o licitație pentru un serviciu de acordare credit în vederea finanțării unor obiective de investitii, respectiv achiziționarea de mașini de tipărit și a unui sistem de fabricare a formelor de tipar, în valoare de maxim 16.000.000 euro.
Potrivit anunţului de licitaţia publicat pe SEAP, contractul de servicii de acrodare de credit nu a intrat sub incidenta acordului privind contractele de achizitii publice, contractul a fost câştigat de Banca Comercială a României, iar valoarea acestuia este de 177.283 euro, fără TVA.
Nu s-a organizat licitaţie electronică, criteriul de atribuire a fost pretul cel mai scazut, contractul este valabil 72 de luni, nu poate fi subcontractat şi este finanţat din bugetul Imprimeriei Băncii Naţionale a României.
Începând cu luna ianuarie, BNR a lansat în circulaţie bancnote şi monede cu noua stemă a ţării. În conformitate cu prevederile art. 14 şi art. 17 din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi cu prevederile Legii nr.146/2016 pentru modificarea Legii nr.102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, începând cu data de 1 ianuarie 2018, Banca Naţională a României a lansat în circulaţie bancnote şi monede cu noua stemă a ţării, conform BNR.
Bancnotele şi monedele cu noua stemă a ţării vor circula în paralel cu cele existente în prezent în circulaţie.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Semnal de alarmă tras de un cunoscut economist: „România ajunge pe ultimul loc în UE la salariul mediu net”
Semnal de alarmă tras de un cunoscut economist: „România ajunge pe ultimul loc în UE la salariul mediu net” Economistul Radu Georgescu atrage atenția asupra mai multor evoluții economice recente pe care le consideră îngrijorătoare pentru România, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare, astăzi, 3 noiembrie 2026. Acesta susține că România ar fi […]
Video | Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrări preliminare pentru „remedierea degradărilor”
Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrări preliminare pentru „remedierea degradărilor” Au început lucrările pregătitoare pentru remedierea degradărilor de pe A10, Sebeș–Turda, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „În baza expertizelor tehnice efectuate, au fost stabilite lucrări de consolidare a terenului și de remediere definitivă a degradărilor […]
Salariul minim din România în 2027. Ministru: „Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent”
Salariul minim din România în 2027. Ministru:„Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent” Majorarea salariului minim pe economie în 2027 nu este bătută în cuie pentru 1 ianuarie. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că au început consultările cu sindicatele și patronatele, iar decizia va trebui să țină cont […]
