Se reduce vârsta de pensionare cu 13 ani pentru cei care muncesc în condiții dificile. Proiect de lege adoptat miercuri de Camera Deputaților și trimis spre promulgare
Cei care au muncit în condiţii speciale (aviaţie civilă, siderurgie, materii explozive, risc radiologic, activităţi în subteran, foraj etc.) vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, iar raportarea pentru calculul pensiei se va face la un stagiu de cotizare de 25 de ani. Măsura este inclusă într-un proiect de lege adoptat ieri de Camera Deputaţilor, cu 208 voturi “pentru”, şi trimis spre promulgare
Mai exact, Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice se modifică, în noua formă stabilindu-se că vârsta standard de pensionare se reduce cu 13 ani iar stagiul complet de cotizare este de 25 de ani pentru persoanele care îşi desfăşoară activitatea în condiţii dificile – în subteran, în medii toxice, în medii periculoase şi în alte situaţii speciale, mai exact:
- Personalul navigant din aviația civilă ale cărui locuri de muncă se încadrează în condiții speciale (anexa 1 din Legea pensiilor)
- Locurile de muncă încadrate în condiții speciale (anexa 2 din Legea pensiilor):
- sectoarele care utilizează materii explozive, pulberi și muniții;
- locurile de muncă încadrate în categoriile de risc radiologic III și IV;
- locurile de muncă în subteran;
- exploatare portuară desfășurată de docheri și de docheri-mecanizatori;
- lucrări permanente sub apă la suprapresiune (scafandri și chesonieri);
- personalul de pe platforme marine;
- personalul care lucrează în exploatări forestiere (fasonatori, corhănitori, funiculariști, tractoriști, conducători de tractoare articulate forestiere, sortatori);
- forajul sondelor de țiței și gaze;
- personalul din activitatea de cocsificare a cărbunelui;
- personalul care lucrează la producerea electrozilor siderurgici și de sudură;
- prepararea de minereuri;
- personalul de la furnale, din oţelării, din activitatea de laminare la cald etc.
- Unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale (anexa 3 din Legea pensiilor):
- Societatea Națională a Petrolului Petrom;
- C.F.R. Marfă;
- Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (R.A.A.N.);
- Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară;
- Compania Națională a Cuprului, Aurului și Fierului Minvest;
- Compania Națională Romarm;
- Combinatul Siderurgic Reșița;
- Petroservice;
- Metrorex;
- Hidroelectrica etc.
În plus, prin proiectul adoptat s-a redus cu 5 ani (de la 30 la 25) stagiul complet de cotizare pentru personalul artistic care a realizat cel puţin 20 de ani în locurile de muncă respective. De reducerea stagiului de cotizare la 25 de ani vor beneficia şi persoanele înscrise la pensie după anul 2011.
Sursa: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Ora de vară 2026 | În weekend, România dă ceasurile înainte cu o oră. De ce se schimbă ora
Ora de vară 2026 | În weekend, România dă ceasurile înainte cu o oră. De ce se schimbă ora România trece în weekend din nou la ora de vară, ceea ce înseamnă că ceasurile vor fi date înainte cu o oră. Schimbarea afectează programul zilnic, dar și ritmul biologic. Ajustarea orei, aplicată în majoritatea țărilor […]
27-30 martie 2026 | COD GALBEN de vânt puternic și ploi abundente în Alba și alte zone din țară. La munte, ninsori, strat de zăpadă și viscol
27-30 martie 2026 | COD GALBEN de vânt puternic și ploi abundente în Alba și alte zone din țară. La munte, ninsori, strat de zăpadă și viscol Meteorologii ANM au emis vineri dimineața noi avertizări cod galben de vânt puternic și precipitații abundente, valabile în intervalul 27 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00. […]
Se schimbă legea ANL: Cine va putea închiria de acum locuințele construite de stat Persoanele care au domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă în raza unităţii administrativ-teritoriale vor avea dreptul la obţinerea unei locuinţe construite prin programele ANL destinate închirierii, se arată într-un proiect de lege adoptat de Senatul României. Propunerea legislativă modifică şi completează […]
