Se înființează Agenţia Naţională a Zonei Montane cu sediul la Alba Iulia
Proiectul de lege care prevede înființarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane (ANZM) cu sediul la Alba Iulia a fost aprobat marți, de plenul Senatului.
Agenţia Naţională a Zonei Montane este o inițiativă mai veche a parlamentarilor democrat –liberali de Alba, Alexandru Pereș și Corneliu Olar, care a rămas însă nematerializată.
Dacă va “prinde viață” la Alba Iulia, instituția va crea peste 10 locuri de muncă și va avea atribuţii în domeniul elaborării, implementării şi monitorizării programelor de dezvoltare rurală specifice zonei montane.
Istoricul “pe hârtie” al Agenţiei Naţionale a Zonei Montane (ANZM):
În anul 2007 a fost adoptată de către Parlamentul României Legea nr. 181 privind înfiinţarea,
organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane – cu sediul central în Bucureşti, printre atribuţii având şi pe acelea de a îndruma, coordona si monitoriza activitatea Centrului de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi în vederea elaborării şi aplicării programelor de formare în problematica zonei montane, prin care se determină o dezvoltare durabilă în localităţile montane.
În 2009, sediul instituției a fost mutat în Municipiul Alba Iulia, Judeţul Alba.
În 2010, Agenţia Naţională a Zonei Montane a fost desfiinţată.
În 2012, ANZM a fost “resuscitată” fiindu-i stabilite atribuţii, precum preluarea în structura sa organizatorică Centrul de Formare şi Inovaţie pentru Dezvoltare în Carpaţi. Personalul Agenţiei a fost repus în drepturi şi în posturile aferente, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii şi i s-a stabilit sediul central în oraşul Câmpeni, judeţul Alba.
Concluzia celor doi parlamentri de Alba, inițiatori ai proiectului de înființare a Agenţiei Naţionale a Zonei Montane a fost sugestivă: „ ANZM există, dar lipseşte cu desăvârşire”!
Actul normativ adoptat marți de Senat stabilește măsurile pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și a unor structuri aflate în subordine, precum înfiinţarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor prin preluarea atribuţiilor ce revin în prezent Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în domeniul intervenţiilor active în atmosferă, precum şi a Agenţiei Zonei Montane, ca organe de specialitatea a administraţiei publice centrale, aflate în subordinea MADR.
Reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prevede ca instituțiile publice să preia personalul structurilor care se desființează în urma reorganizării. A fost introdus un punct la art.6 care spune că în cadrul MADR se înființează Direcția de Inspecții Verificare și Control în Agricultură, cu rang de direcție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan
Comunicat PSD Alba | Ministrul social-democrat Petre-Florin Manole, la Gala Tineretului din România de la Alba Iulia: ideile și implicarea tinerilor, în prim-plan Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Gala Tineretului din România 2026, un eveniment dedicat recunoașterii proiectelor și inițiativelor prin care tinerii contribuie la dezvoltarea comunităților. […]
Video | La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă”
La Blaj a început construcția depoului destinat autobuzelor electrice: Când se estimează că va fi funcțional noul sistem de transport din „Mica Romă” Lucrările aferente proiectului „Coridor mobilitate urbană prin traseu mobilitate urbană, amenajare depou și construire Park&Ride” au început la Blaj. În această etapă se lucrează la depoul destinat autobuzelor electrice, astfel încât să […]
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare
Primăria Municipiului Aiud organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție de polițist local, clasa III, grad profesional superior: Calendar și condiții de participare Primăria municipiului Aiud organizează la sediul instituției din str. Cuza Vodă, nr. 1, concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a postului vacant, funcție publică de execuție de […]
