Actualitate

Se impozitează banii primiți din străinătate? ANAF poate verifica cadouri, donații sau împrumuturi între rude

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Se impozitează banii primiți din străinătate? Sumele nejustificate pot fi impozitate cu până la 70%

Primirea de bani din străinătate, fie cadou, donație sau împrumut de la rude, poate atrage atenția ANAF, chiar dacă legislația permite aceste tranzacții fără impozitare. Autoritățile fiscale pot solicita justificarea sumei și modul în care banii ajung la beneficiar, pentru a preveni posibile cazuri de evaziune fiscală.

Cine trebuie să justifice sumele primite

Banii primiți de la rude sau apropiați nu sunt impozitați, însă ANAF poate cere dovezi. Ministrul Finanțelor recomandă beneficiarilor să colaboreze și să prezinte documente justificative dacă li se solicită.

În lipsa unui traseu clar al banilor, sumele nejustificate pot fi impozitate cu până la 70%. Este exemplul unei tinere care a primit sute de mii de lei în numerar de la tatăl său. Avocata familiei, Luisiana Dobrinescu, explică:

„Fata nu a avut cum să îi justifice altfel decât prin faptul că a primit numerar din familie. Dacă am face operațiuni bancare în care am scrie ‘ajutor financiar’ sau ‘cadou de ziua ta’, atunci ar avea din prima o justificare ANAF. Este foarte greu să spui numerar. Ai avut, n-ai avut? Nimeni nu poate să facă probă, este o probă diabolică.”

Limitele și recomandările pentru tranzacțiile în numerar

Legea permite transferul de bani între rude fără impozitare, dar tranzacțiile în numerar sunt limitate la 50.000 de lei cumulat. De exemplu, un părinte care vrea să îi dea copilului bani pentru o mașină ar trebui să se încadreze în acest plafon și, ideal, să facă virament bancar, menționând clar scopul tranzacției.

Băncile sunt obligate să raporteze la Oficiul pentru Prevenirea Spălării Banilor orice tranzacție mai mare. Consultantul fiscal Cornel Grama recomandă:

„Pentru tranzacțiile în numerar se păstrează plafonul, dar dacă faci transfer bancar, cec sau online banking, se vede clar traseul banilor. Dacă ai făcut cine știe ce afacere și e evaziune, atunci apar probleme.”

Prin urmare, banii primiți din străinătate sau de la rude trebuie să fie documentați, chiar dacă nu sunt impozitați, pentru a evita verificările ANAF și eventualele sancțiuni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prețul motorinei ar putea ajunge la circa 9,8 lei/litru în următoarele două saptămâni. Expert: „Preţurile de la pompă reflectă costurile din trecut, nu evoluţiile din ultimele zile” Preţul motorinei din România ar putea urca în următoarele două săptămâni până la aproximativ 9,78 lei pe litru, deoarece scumpirile recente ale petrolului şi ale motorinei pe pieţele […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru

Ioana Oprean

Publicat

în

Ce soluții propune ministrul Agriculturii pentru ca fermierii să achiziționeze motorină cu 4-4,5 lei/litru Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susține că există soluții astfel încât fermierii să achiziționeze motorină ieftină. Acestea au fost prezentate Ministerului de Finanțe și vizează protejarea fermierilor de creșterile de prețuri provocate de războiul din Iran. Ministrul Agriculturii susține că există soluții […]

Citește mai mult

Actualitate

WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează

Ioana Oprean

Publicat

în

WhatsApp lansează conturi pentru copiii sub 13 ani, dar cu control parental: Ce restricții apar și cum funcționează WhatsApp a introdus o schimbare importantă pentru utilizatorii foarte tineri. Aplicația a început să introducă conturi speciale pentru preadolescenți, cu vârste sub 13 ani, administrate de părinți. Noua funcție WhatsApp este gândită pentru utilizatorii care nu au […]

Citește mai mult