Se împlinesc 9 ani de la moartea lui Adrian Păunescu

În dimineața zilei de 5 noimebrie 2010, inima poetului „generației în blugi” a încetat să mai bată, la Spitalul de Urgență Floreasca din București, cauza decesului fiind provocată de sindromul de disfuncție multiplă de organe.

Născut la data de 20 iulie 1943, în satul basarabean Copăceni, dn județul Bălți, Adrian Păunescu a fost un autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător și om politic român.

Absolvent al Facultății de Litere, din cadrul Universității din București, Adrian Păunescu a debutat ca poet în 1960, urmând ca activitatea sa publicistică să și-o înceapă 13 ani mai târziu, în 1973, an când intră la conducerea revistei Flacăra. Dar este destituit în iulie 1985, din cauză că devenise incomod petru regim. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploiești din iunie 1985, însă Păunescu devenise cunoscut și pentru criticile la adresa puterii, un exemplu fiind poemul „Analfabeții”, publicat în 1980, în Flacăra.

Păunescu a devenit o figură importantă atât în presa românească, cât și în viața culturală, o dată cu înființarea Cenaclului Flacăra, precum și a revistelor pe care le-a coordonat, acestea reușind să exercite o atracție indiscutailă asupra tineretului și a vieții publice în România datorită combinației de idei de stânga de inspirație occidentală și de naționalism. Numeroși muzicieni din genurile rock și folk pe care autoritățile comuniste îi puteau considera „subversivi” au fost lansați sau promovați de Păunescu prin recenzii ori prin introducerea lor în Cenaclul Flacăra.

Totuși, de multe ori, a fost acuzat de colegii de breaslă pentru felul în care îl lăuda pe șeful de stat Nicolae Ceaușescu. Relația lui Păunescu cu regimul Ceaușescu este în general considerată ca ambiguă, mergând de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explică și varietatea pozițiilor pro și contra Păunescu de după 1989. Criticul Eugen Simion declarase, după trecerea în neființă a poetului că: „Din păcate a scris și unele poeme discutabile, dar cei care l-au acuzat au făcut același lucru (…) După părerea mea, l-au transformat într-un fel de paratrăsnet, un țap ispășitor”.

Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari importanți. Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră „ultimul mare poet social român”.

„În vremea lui Ceauşescu, mi se făceau reproşuri grave că nu sunt corect şi disciplinat conform cu linia partidului. După moartea lui Ceauşescu am suportat ani şi ani reproşul că l-am lăudat, în anumite ocazii politice. După 20 de ani de la asasinarea lui, Ceauşescu îşi recâştigă un loc de merit în istoria naţională. Destui oameni îl regretă în gura mare. Asupra acestei chestiuni, eu nu mă pot pronunţa în termeni atât de categorici. Eu chiar cred că sistemul trebuia să cadă”, scria acesta în articolul publicat în Jurnalul Naţional.

Păunescu a fost secretar al UTC la Uniunea Scriitorilor, membru al PCR. După Revoluţia din decembrie 1989 a fost marginalizat, dar a fost readus în atenţia opiniei publice prin postul naţional de televiziune, în cadrul unei emisiuni realizate în 1992 de Mihai Tatulici.

Printre cărţile publicate se numără „Cartea Cărţilor de Poezie” (1999, integrala poeziilor apărute în volume şi un capitol de versuri inedite, cu un amplu capitol biobibliografic de Andrei Păunescu), „Meserie mizerabilă, sufletul” (2000, poezii), „Măştile însângerate (2001, proze)”, „Nemuritor la zidul morţii” (2001, poezii), „Până la capăt” (2002, poezii, trei ediţii), „Liber să sufăr” (2003, poezii, trei ediţii) şi „Din doi în doi (2003, poezii)”, precum şi numeroase alte volume lansate înainte de 1989, printre care „Ultrasentimente” (1965, poezii, debut editorial), „Mieii primi” (1966, poezii), 0, literatură pentru copii, cu ilustraţii de Constanţa Buzea), „Repetabila povară” (1974, poezii), „Pământul deocamdată” (1976, poezii, două ediţii), „Manifest pentru sănătatea pământului” (1980, poezii), „Iubiţi-vă pe tunuri” (1981, poezii), „De la Bârca la Viena şi înapoi” (1981, reportaj, jurnal, cu ilustraţii de Andrei Păunescu), „Rezervaţia de zimbri” (1982, poezii, cu ilustraţii de Ioana Păunescu), „Totuşi iubirea” (1983, antologie de poezii), „Manifest pentru mileniul trei – volumul 1” (1984, antologie de poezii), „Manifest pentru mileniul trei – volumul 2” (1986, antologie de poezii, care conţine un capitol de poeme inedite şi unul de referinţe critice), „Locuri comune” (1986, poezii), „Viaţa mea e un roman” (1987, poezii), „Sunt un om liber” (1989, poezii). Această carte a fost retrasă de pe piaţă, în septembrie 1989, îndată ce a apărut, şi a revenit în librării în martie 1990.

Totodată, Păunescu a compus imnurile echipelor de fotbal Rapid Bucureşti şi Universitatea Craiova: „Sîntem peste tot acasă” şi, respectiv, „Oltenia eterna Terranova”.

Adrian Păunescu a scris un amplu articol despre starea sa de sănătate, cu câteva luni înainte de deces. Articolul fusese publicat în Jurnalul Național.

„Trec prin momente grele de viaţă. Otrava pamfletului meu se mută încet-încet la mine în pahar. Voi împlini, în curând, 67 de ani. Mă tem că am uitat să mă bucur de aniversarea zilei mele de naştere. Mă adresez vouă, Ioana, Andrei şi Ana-Maria, pentru că sentimentul care m-a cuprins în ultimele săptămâni şi asupra căruia n-am insistat în discuţiile noastre n-ar trebui să vă ia prin surprindere”, scria el, adresându-se copiilor lui.

„Din dragostea mistuitoare pe care v-o port, din convingerea că nu va trece mult, după plecare mea, şi oamenii vor înţelege pe de-a-ntregul cine am fost cu adevărat, vă avertizez că, de acum încolo, cu mine se poate întâmpla orice”, le scria acesta copiilor lui.

Adorat, contestat, iubit și hulit, Adrian Păunescu rămâne în istoria culturii române un punct de reper pentru toate generațiile născute în limba și literatura română.

Darius BUZGURE

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...