Economistul Radu Georgescu: Investițiile în 2026 s-au prăbușit cu 50%, comparativ cu 2025, o scădere de 6,5 miliarde de lei. Guvernul a tăiat exact de unde nu trebuia
Economistul Radu Georgescu: Investițiile în 2026 s-au prăbușit cu 50%, comparativ cu 2025, o scădere de 6,5 miliarde de lei. Guvernul a tăiat exact de unde nu trebuia
Economistul Radu Georgescu avertizează asupra situației economice a României, susținând că multe informații prezentate public despre deficit, investiții, PNRR sau TVA sunt acceptate fără să fie verificate.
Potrivit economistului, România se confruntă cu o problemă majoră: lipsa de interes pentru datele economice reale.

Textul integral publicat de Radu Georgescu este următorul:
În România avem un avantaj economic imens. Probabil unic pe planeta Pământ. Avantajul este că nu citește nimeni rapoarte cu date financiare. Nu cred că sunt 10 oameni în România care se uită pe rapoartele cu datele financiare ale României și înțeleg ce scrie în ele. Acest lucru generează un avantaj economic imens. În România poți să spui orice trăsnaie legată de economie. Oricum, nu se întreabă nimeni dacă acele informații sunt corecte.
Favoritele mele sunt:
- România are noroc că nu este în „junk”
Probabil ești liniștit când auzi această știre. Nici nu contează că, de 2 ani, România plătește dobânzi duble față de țări care sunt în „junk”: Serbia, Albania, Bosnia. Dacă nu mă crezi, poți să cauți pe Google.
România este de 2 ani în „junk”, dar nu este pusă oficial, deoarece ar fi singura țară din UE în „junk” și am crește dobânzile la care se împrumută Comisia Europeană și în numele nostru. Din această cauză, oamenii și firmele din România nu se întreabă de ce naiba plătim în România dobânzi la credite mult mai mari decât sârbii, albanezii etc.
- În ultimele 10 luni, România a încasat sume record din PNRR
Am auzit de multe ori această afirmație. Dar, dacă te uiți pe site-ul oficial al Comisiei Europene, vei vedea că este exact invers. De 10 luni, România nu a primit niciun euro. Săptămâna asta am auzit altă minunăție: deficitul bugetar din 2026 a scăzut la jumătate față de 2025. Dacă te-ai uitat pe execuția bugetară de la martie 2026, vei înțelege că suntem ca în povestea lui Nastratin Hogea.
Nastratin încerca să învețe măgarul să nu mai mănânce. Când a învățat să nu mai mănânce, măgarul a murit. Îți explic mai jos de ce Guvernul este Nastratin și noi suntem măgarul.
- Guvernul a redus drastic investițiile în 2026
Investițiile în 2026 s-au prăbușit cu 50%, comparativ cu 2025. O scădere de 6,5 miliarde de lei. Guvernul a tăiat exact de unde nu trebuia. Investițiile sunt singurele intervenții benefice în economie ale Guvernului. Nu are rost să spun că, în bugetul pe 2026, este scris că investițiile vor crește accelerat comparativ cu 2025. Dar Guvernul face invers decât în buget. Oricum, nu citește nimeni nici bugetul, nici execuția bugetară.
- Creșteri de încasări TVA cu 5 miliarde
Nu știu dacă ai observat: pe bonul pe care îl primești de la magazin, într-o parte scrie TVA.
Dacă nu te-ai prins până acum, tu plătești TVA-ul, nu companiile. Deci acești bani în plus de la TVA vin și din buzunarul tău. Uraaa! Au crescut încasările din TVA!
- Am și o veste bună din execuția bugetară
Cheltuielile operaționale ale statului au scăzut. Glumesc. Au crescut cu 1,2 miliarde în 2026, comparativ cu 2025.
Concluzii
Anul trecut, Guvernul din Bulgaria a vrut să crească TVA-ul. Au fost proteste cu sute de mii de oameni în toată Bulgaria. După o săptămână, Guvernul a anulat creșterea TVA-ului și și-a dat demisia. În România, pe lângă TVA, Guvernul a crescut alte zeci de taxe. Noroc că în România nu citește nimeni rapoarte cu date financiare. Atât s-a putut.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie obținută din fructele produse în gospodărie
Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România
Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură
Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]
