Ştirea zilei

Se caută soluții pentru noua locație a Secției de Psihiatrie din Alba Iulia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

*Ordinul Arhitecților nu este de acord cu mutarea în locul fostului Leagăn de Copii din Centrul vechi

Consilierii locali din Alba Iulia vor trebui să își dea avizul privind oportunitatea mutării Secției de Psihiatrie în Centrul Civic al municipiului Alba Iulia, în imobilul situat administrativ pe str. Mihai Viteazul, nr.2.

La solicitarea Consiliului Județean Alba primăria a eliberat certificatul de urbanism având ca scop amenajarea respectivului imobil (în care și-au avut sediul Leagănul de Copii și apoi Direcția Județeană de Asistență Socială și Protecția Copilului), în vederea mutării secției care se află în prezent în Cetate, în zona Bastionului. Clădirea trebuie însă refuncționalizată, având o suprafață mult mai mică decât cea necesară bunei funcționări a Secției de Psihiatrie și, prin urmare sunt necesare, în afară de o reparații capitale și o supraetajare prin mansardare a imobilului.

Oportunitatea demarării acestor lucrări va fi pusă în discuția aleșilor locali deoarece Filiala Ordinului Arhitecților din Alba și-a exprimat dezacordul atât pentru funcțiunea propusă cât și pentru modificarea volumetriei clădirii, care are o valoare arhitecturală deosebită, fiind o operă din perioada interbelică a arhitectului Octavian Mihălțan. De asemenea, arhitecții consideră că nu trebuie aduse modificări nici caracterului clădirii aflate în aria protejată din perimetrul aferent zonei de protecție a Cetății Istorice.

”Referitor la obiectivul spital de neurologie și psihiatrie Alba, ce urmează a se muta în imobilul situat în municipiul Alba Iulia, str. Mihai Viteazul nr.2 (leagănul de copii), imobil ce urmează a fi modificat și etajat, dorim să vă facem cunoscut că breasla noastră nu agreează acest demers și în acest sens vă prezentăm următoarele argumente: Funcțiunea dorită nu este compatibilă cu caracterul zonei, așa cum este el precizat în actualul PUG și în propunerile de reactualizare ale acestuia, avizate de Consiliul Local în anul 2012; Clădirea, opera arhitectului albaiulian Mihălțan Octavian, realizată în perioada interbelică, este propusă să fie introdusă în lista monumentelor de arhitectură categoria B; În perimetrul în care se află această clădire s-a propus instituirea unei zone protejate ce înglobează clădiri cu valoare arhitecturală, perimetrul aflându-se și în zona de protecție a Cetății de tip Vauban; Protejarea acestei clădiri este cu atât mai mult importantă cu cât zestrea arhitecturală veche a urbei noastre se află în mare deficit”, se arată în adresa semnată de Președintele Filialei Alba a Ordinului Arhitecților, arh. Stelian Fleschin.

Consilierii locali vor lua o decizie privind situația prezentată în ședința de marți, 17 decembrie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Mesajul surprinzător publicat de un biciclist despre traficul din Alba Iulia: „M-am simțit ca într-un oraș civilizat din Europa” Un biciclist din Alba Iulia a publicat, pe o rețea de socializare, un mesaj prin care a mulțumit public șoferilor care, în ciuda traficului din oraș aglomerat, au dat dovadă de respect, răbdare și prudență atunci […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători”

Ioana Oprean

Publicat

în

Au apărut primele roșii românești în piețele din Alba Iulia. Cu ce preț se vinde un kilogram la mijlocul lui martie 2026: ,,Un lux pentru mulți cumpărători” Primele roșii produse în România în acest an au ajuns și în piețele din Alba Iulia, dar prețul nu este pentru toate buzunarele. Primele roşii româneşti s-au copt […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge”

Ioana Oprean

Publicat

în

CTS Alba, apel URGENT la DONARE DE SÂNGE pentru grupa AB negativ: ,,O pacientă cu hemoragie, în urma unui accident rutier, are nevoie de sânge” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, vineri, 13 martie 2026, un apel urgent către persoanele care pot să doneze sânge din grupa AB negativ. „O pacientă cu […]

Citește mai mult