Actualitate

Scutul Pădurii: O firmă cu punct de lucru în Valea Bistrii, amendată pentru că nu a avut documente pe lemne, care au fost apoi confiscate

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliţiştii specializaţi în combaterea delictelor silvice au confiscat 186 metri cubi de material lemnos, în urma unui control la o societate de depozitare, prelucrare şi comercializare a materialului lemnos din Valea Bistrii.   

La data de 29 august 2018, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din IPJ Alba, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Judeţene Cluj, cu sprijinul poliţiştilor din judeţul Cluj, au făcut un control la punctul de lucru din localitatea Valea Bistrii al unei societăţi comerciale specializată în depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că reprezentanţii societăţii nu au putut prezenta documente legale de provenienţă pentru 186,3 metri cubi de material lemnos, de esenţă răşinoasă, precum şi faptul că reprezentantul societăţii nu a înregistrat, în mod corect, în evidenţe, documentele de însoţire a materialului lemnos.

Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar complementar s-a dispus confiscarea cantității de 186,3 metri cubi de material lemnos.

Acţiunile de prevenire şi combatere a delictelor silvice vor continua.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani Chuck Norris, campionul de arte marţiale care a devenit un star emblematic al filmelor de acţiune şi a jucat rolul principal în serialul de succes „Walker, Texas Ranger”, a încetat din viaţă. Avea 86 […]

Citește mai mult

Actualitate

Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe

Ioana Oprean

Publicat

în

Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptată vineri, 20 martie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și […]

Citește mai mult

Actualitate

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă

Ioana Oprean

Publicat

în

Simularea Evaluării Naționale 2026: Elevii din școlile afectate de boicot pot susține probele în altă perioadă Elevii din clasa a VIII-a din școlile unde nu s-a organizat simularea Evaluării naţionale, vor avea posibilitatea de a susţine ulterior examenele la nivel de şcoală, a declarat Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit […]

Citește mai mult