Şcolile din zona Cugir – Câmpul Pâinii, dotate cu harţi si drapele din partea Consiliului Județean
Cu prilejul deplasărilor realizate în şcolile din localităţile aparținătoare zonei Cugir, cu scopul de a impulsiona promovarea proiectului ”Concurs şcolar de eseuri cu tema: să ne cunoaştem monumentele din zona Cugir – Câmpul Pâinii”, o echipă a Asociţiei ”PRO Cugir” a constatat lipsa hărţilor cu caracter didactic din mai multe unităţi de învăţământ.
Ca urmare a acestei situaţii a fost informat preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, care s-a arătat preocupat de acest semnal și a hotărât să doteze, în mai multe etape, sub formă de donaţie, cu hărti ale judeţului Alba un număr de 159 de săli de clasă, aparţinând şcolilor din zona ”Cugir – Câmpul Pâinii”, demers înfăptuit în cursul anilor 2011-2012.
Potrivit preşedintelui Asociaţiei ”PRO Cugir”, ing. Aurel Voicu au mai beneficiat de o asemenea donaţie și alte instituții locale, unități economice și culte religioase de pe raza oraşului. De asemenea, au mai fost distribuite către instituţiile şcolare din zonă un număr de 7 drapele tricolor, 5 steaguri ale Consiliului Europei și 4 ale județului Alba. Conform precizărilor făcute de Aurel Voicu, echipa de proiect ”Chemați să punem în valoare monumentele de for public din zona Cugir – Câmpul Pâinii” (care vizează localităţile: Cugir, Șibot, Ceru Bacăinţi, Blandiana, Săliştea), are ca obiective în primul trimestru al acestui an distribuirea unui număr de încă 10 hărţi reprezentând Judeţul Alba, 7 reprezentând Consiliul Europei, 5 drapele tricolor, 4 ale Consiliului Europei, precum și 7 pliante Multimedia-DVD, cu referire la programul ”Descoperiţi Judeţul Alba”.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]
Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun”
Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun” Spectacole imersive de lumini, concerte, atracții pentru toate vârstele și ateliere pentru copii. Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca își deschide porțile pe 20 noiembrie și promite o ediție cu un concept vizual complet reînnoit. Cluj-Napoca intră […]
