Actualitate

Școlile din România schimbă tablele clasice. Se renunță la cretă și burete

Ioana Oprean

Publicat

în

Școlile din România schimbă tablele clasice. Se renunță la cretă și burete

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că se doreşte schimbarea tablelor şcolare clasice, cu cretă, cu table interactive, în toate cele peste 80.000 de săli de clasă din România. Cu ajutorul acestor table, elevii vor putea, în timp real, să preia informaţiile pe laptop, tabletă sau telefonul mobil.

Sorin Cîmpeanu a declarat, sâmbătă, la Digi24 că rolul profesorului s-a schimbat şi că acesta trebuie să aibă rolul de indrumător al elevului, informează News.ro.

”Ne propunem înlocuirea tablei clasice cu cretă şi butere de către table interactive, în toate cele peste 80.000 de săli de clasă din România. De ce profesorul va trebui şi va înţelege că rolul s-a schimbat, că trebuie să aibă o componentă mai puternică de facilitator de învăţare, de îndrumare a elevilor între acele surse de informare care sunt atât de multe şi atât de la îndemână, dar nu sunt toate bune. Rolul profesorului este acela de a-i îndruma pe elevi”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei a explicat care sunt beneficiile unei table interactive.

”Având o tablă interactivă, chiar şi profesorii care nu au competenţe digitale atât de dezvoltate vor putea să scrie cu markerul pe tablă exact aşa cum scriau cu creta pe tablă. Elevii vor avea avantajul, dincolo de dispariţia buterelui, pentru că e clar că se pot şterge mai uşor şi într-o manieră protectoare pentru mediu, ele vor putea să fie preluate pe orice dispozitiv al elevilor. Cum spuneam, laptop, tabletă, chiar şi pe telefon, ceea ce se predă. Vor putea avea acces chiar şi în acele situaţii speciale când nu vor putea să vină la şcoală, îşi vor putea descărca în timp real, lecţia. Acesta este avantajul unei simple table interactive”, a declarat Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a precizat că profesorii vor avea la îndemână şi motoare de căutare pentru a le exemplifica elevilor cu imagini video, mai uşor de reţinut.

”Mai apoi, sunt convins că fiecare profesor, având la îndemână acel motor de căutare, atunci când va avea nevoie, va dori să explice la fizică, la chimie, biologie, o singură căutare îl vor duce către experimente disponibile în format video care vor fi mai atrăgătoare pentru elevi, pe de altă parte mult mai eficiente din perspectiva competenţelor pe care elevul trebuie să şi le însuţească în urma acelor lecţii. Asta însemană o transformare a abordării profesorilor”, a declarat Cîmpeanu.

Ministrul a subliniat şi nevoia de o salarizare motivantă a profesorilor.

”Pentru că e o utopie să îţi doreşti o educaţie de calitate fără profesori, după cum este la fel de utopic să îţi doreşti profesori buni, absolvenţi ai universităţilor, dintre cei mai buni, care să îmbrăţişeze cariera didactică, fără o salarizare motivantă. E nevoie de resurse financiare. Sigur, le cerem mai mult profesorilor, dar trebuie să le si oferim. Va trebui să fie, în opinia mea, 25 la sută din salariul maxim din grila bugetară, alţii spun salariul mediu pe economie (…) Evaluarea cadrelor didactice se schimbă, titularizarea nu cred că este un lucru pe care trebuie să îl schimbăm”, a declarat Sorin Cîmpeanu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

9-11 aprilie 2026 | Vânt, ploaie, lapoviță și ninsoare în România înaintea Paștelui Ortodox 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

9-11 aprilie 2026 | Vânt, ploaie, lapoviță și ninsoare în România înaintea Paștelui Ortodox 2026 Administrația Națională de Meteorologie a emis joi, 9 aprilie 2026 o informare meteo de vreme severă valabilă până sâmbătă, 11 aprilie 2026 în toată România.  Pe parcursul zilei de joi (9 aprilie), temporar vor fi intensificări ale vântului în centrul, […]

Citește mai mult

Actualitate

Părinţii şi tutorii copiilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist sau sindrom Down vor beneficia gratuit de consiliere psihologică: Proiect de lege adoptat

Ioana Oprean

Publicat

în

Părinţii şi tutorii copiilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist sau sindrom Down vor beneficia gratuit de consiliere psihologică: Proiect de lege adoptat Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, 8 aprilie 2026 în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede că părinţii şi tutorii copiilor diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist sau sindrom […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertisment DNSC: GRU exploatează routere vulnerabile pentru a fura informații sensibile

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertisment DNSC: GRU exploatează routere vulnerabile pentru a fura informații sensibile Actori cibernetici afiliați serviciului militar de informații al Rusiei exploatează, la nivel global, routere vulnerabile pentru a intercepta și fura informații sensibile din domeniile militar, guvernamental și al infrastructurii critice, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), după o alertă lansată de FBI, NSA […]

Citește mai mult