Şapte elevi abrudeni, premiaţi la Concursul Naţional de Geografie ”La şcoala cu ceas” din Râmnicu Vâlcea 2018. Unul dintre ei a obținut și cupa, pentru cel mai mare punctaj
În data de 27 ianuarie 2018, a avut loc la Râmnicu Vâlcea Concursul Naţional ”La şcoala cu ceas”, disciplina geografie, adresat elevilor de gimnaziu din clasele V-VIII. Competiţia este trecută în Calendarul Olimpiadelor şi Concursurilor Şcolare, elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale, iar la această ediție au participat aproape 700 de elevi, aparţinând unităţilor şcolare din 19 judeţe ale ţării.
Pentru reuşita acestui concurs s-au implicat activ doamna Steluţa Dan – inspector şcolar general MEN, conf. univ. dr. Maria Ene din partea facultăţii de Geografie a Universităţii din Bucureşti şi Marius Mandra -inspector şcolar de specialitate în cadrul ISJ Vâlcea.
Liceul ”Horea, Cloşca şi Crişan” Abrud a fost reprezentat de 6 elevi, Şcoala gimnazială ,,Avram Iancu” din Abrud a fost reprezentată de 1 elev, toţi elevii fiind îndrumaţi de profesorul de geografie Costea Leontin.
Au fost obţinute următoarele rezultate:
– la clasa a VI-a– elevul Parfene Daniel Emanuel (Liceul HCC Abrud) a obţinut premiul I şi o cupă pentru cel mai mare punctaj din concurs, eleva Felea Daiana Alexandra (Liceul HCC Abrud) a obţinut premiul I.
– la clasa a VII-a elevii: Ştefani Alexia Vanessa, Tomuş Tudor şi Macaveiu Mădălina Claudia (Liceul HCC Abrud) au obţinut premiul II ; Cioara Petru Iosif (şc. gim. A.I. Abrud) a obţinut premiul II; elevul Botar Andrei Dumitru ( Liceul HCC Abrud) a obţinut menţiunea I.
”Doresc să îi felicit pe aceşti minunaţi elevi şi să mulţumesc pentru munca şi efortul depus. Toate aceste premii sunt rezultatul unui efort constant al inteligenţei, inspiraţiei, al dorinţei de reuşită a fiecăruia dintre ei şi nu în ultimul rând susţinerea permanentă a părinţilor”, a transmis profesorul Leontin Costea.
foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE pentru grupa A pozitiv: ,,Cu toate că zilnic am avut donatori cantitatea de sânge recoltată a fost insuficientă”
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE pentru grupa A pozitiv: ,,Cu toate că zilnic am avut donatori cantitatea de sânge recoltată a fost insuficientă” Centrul de Transfuzie Sanguină Alba a publicat un mesaj, astăzi, 2 martie 2026, prin care roagă oamenii să doneze sânge, grupa A pozitiv, de urgență. Reprezentanții au transmis că de […]
Inspecție fiscală cu drona pentru depistarea construcțiilor nedeclarate și a terenurilor abandonate în 3 sate ale unei comune de munte din Alba
Inspecție fiscală cu drona pentru depistarea construcțiilor nedeclarate și a terenurilor abandonate în 3 sate ale unei comune de munte din Alba Luni, 2 martie 2026, are loc o inspecție fiscală cu drona pentru depistarea construcțiilor nedeclarate în 3 sate, Șugag, Mărtinie și Dobra, ale comunei Șugag, comună de munte din Alba. „Astăzi avem programată […]
FOTO | IDeaL Electronics, calificată la etapa națională FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE. Echipa din Cugir a reușit să ajungă în faza finală a competiției de robotică
IDeaL Electronics, calificată la etapa națională FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE. Echipa din Cugir a reușit să ajungă în faza finală a competiției de robotică IDeaL Electronics, echipa de la Liceul Tehnologic ”I. D. Lăzărescu” și Colegiului Național ”David Prodan” a reușit să se califica la etapa națională FIRST Tech Challenge România 2026 DECODE […]