”Sânziana și Pepelea”, un nou spectacol al Teatrului de Păpuși ”Prichindel” din Alba Iulia. Va fi prezentat vineri și sâmbătă, la Casa de Cultură a Studenților
Teatrul de Păpuși ”Prichindel” din Alba Iulia vă invită la un nou spectacol – ”Sânziana și Pepelea”, care face parte din programul România 100.
Se împlinesc 138 de ani de când, retras la Mircești, Vasile Alecsandri scria feeria națională ”Sânziana și Pepelea”. O ironie evidentă la adresa societății de atunci și, după cum veți vedea, chiar de acum, piesa își are farmecul ei tocmai prin această prezentare ”feerică” a faptelor și prin personajele pline de umor, reprezentări ale caracterelor umane. Este o piesă care, pusă în scenă cu pricepere de Cristian Pepino, se dovedește a fi potrivită spre înțelegere și prezentare atât celor mici, care au împlinit vârsta de 5 ani, cât și celor mari. Ținând cont de ceea ce înseamnă o feerie, putem spune că avem toate ingredientele unui spectacol plin de viață, dar și de învățături: personaje fantastice, decoruri și costume viu colorate și străluc
itoare, muzică, magie și aventură.
Așadar, copii, părinți, bunici, educatori și profesori, sunteți așteptați la avanpremiera spectacolului ”Sânziana și Pepelea” vineri, 16 februarie 2018 și la premieră – sâmbătă 17 februarie 2018. Ambele spectacole se vor desfășura la Casa de Cultură a Studenților, cu începere de la ora 11.00, biletele putând fi achiziționate în holul casei de cultură, înainte de spectacol. Prețul unui bilet este de 5 lei.
Echipa care a construit acest spectacol este formată din: Cristian Pepino – regia artistică și adaptarea, Raluca Maria Aionițoaie și Remus Alexandru Gabor – scenografia, Levente Szöcs – muzica, Ioana Bogățan, Irina Melnic, Teodora Popa, Cătălina Mihăilă, Viorica Boda, Mădălin Costea, Ramona Benchea Mincu și Tudor Popa – distribuția, Elena Madaras – regia tehnică, Ovidiu Tămășan și Călin Popa – lumini, Florin Andrea – sunet, Mirela Tămășan – croitorie, Răzvan Laszlo și Horia Oarga – mașiniști, Marin Goia – tâmplărie. Manager teatru – Ioana Bogățan.
”Vă așteptăm să ne bucurăm împreună de cel mai proaspăt spectacol al teatrului nostru”, transmit reprezentanții teatrului albaiulian.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
29 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
29 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 29 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
Bărbat de 47 de ani, reținut la Alba Iulia după ce a fost prins la volan cu permisul anulat. A refuzat și etilotestul și recoltarea de probe biologice
Bărbat de 47 de ani, reținut la Alba Iulia după ce a fost prins la volan cu permisul anulat. A refuzat și etilotestul și recoltarea de probe biologice Un bărbat de 47 de ani, din Alba Iulia, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a fost prins la volan, deși avea dreptul de […]
Tânăr de 22 de ani, din Hunedoara, prins de polițiști la volan în Albac, fără a deține permis de conducere
Tânăr de 22 de ani, din Hunedoara, prins de polițiști la volan în Albac, fără a deține permis de conducere Un tânăr de 22 de ani, din localitatea Densuș, județul Hunedoara, este cercetat de polițiștii din Alba după ce a condus pe raza localității Albac fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de […]
