Sâmbetele morților din Postul mare: semn al iubirii celor de aici, pentru cei ce nu mai sunt

Sâmbetele morților din Postul mare: semn al iubirii celor de aici, pentru cei ce nu mai sunt

Pomenirea morților făcută sâmbătă din Postul Mare se înscrie în atmosfera specifică perioade de pregătire pentru întâmpinarea așa cum se cuvine a Învierii Domnului, când credincioșii se ocupă mai mult de sufletele lor. De aceea, este firesc să se gândească și la sufletele celor răposați, ajutându-i cu rugăciunea și cu milostenia.

Conform rânduielii și tradiției respectate de Biserica Ortodoxă, ziua săptămânală de pomenire a morților este sâmbăta. În această zi, la unele slujbe din cadrul celor Șapte Laude, ca și în unele cărți de cult, există cântări și rugăciuni anume alcătuite și rânduite pentru pomenirea morților.

ELIT

Cât privește pomenirea morților în Postul Mare, slujbele au loc în sâmbetele acestei perioade. Conform rânduielilor tipiconale din Triod (cartea de cult specifică acestei perioade) și structurii slujbelor din aceste sâmbete, numai sâmbetele a doua, a treia și a patra sunt socotite ca zile de pomenire generală a morților, celelalte sâmbete din Postul Mare (prima, a cincea, a șasea și a șaptea) sunt consacrate pomenirii altor evenimente sau persoane sfinte din viața Bisericii.

Citește și: Calendar creștin: Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani: 2020, 2021, 2022, 2023, 2024, 2025

Așa, de exemplu, în prima sâmbătă se face pomenirea Sfântului Teodor Tiron, pentru faptul că el a salvat pe creștini de la închinarea la idoli prin folosirea grâului fiert, pomenirea calendaristică a sfântului având loc în ziua de 17 februarie. Sâmbăta a cincea este consacrată cinstirii speciale a Maicii Domnului, prin slujba Deniei Acatistului Buneivestiri, iar a șasea sâmbătă face pomenire de învierea de către Mântuitorul Hristos a lui Lazăr cel mort de patru zile, înainte de Pătimiri, ca o încredințare a Învierii Sale și a celei de obște, dreptul Lazăr fiind pomenit calendaristic la 6 octombrie. Sâmbăta a șasea amintește de punerea și șederea în mormânt a Mântuitorului Hristos.

Mihail David - 2020

În practică, în toate sâmbetele din Postul Mare se fac pomeniri generale ale morților, cu excepția celei de a șaptea, credincioșii având obiceiul sărindarelor, adică al pomenirii morților pe perioada de 40 de zile cât durează postul, urmând ca încheierea acestor pomeniri să se facă nu sâmbăta, ci în Joia Patimilor, când în biserici săvârșim Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Până nu de mult, toate sâmbetele din Postul Mare erau trecute și în calendar ca zile de „pomenire a morților”. Din punct de vedere liturgic și tipiconal, sunt îndreptățite la această denumire numai sâmbetele a doua, a treia și a patra. Practica de parohie arată însă că pomenirea morților și în celelalte sâmbete este aproape îndătinată.

Pomenirea generală a morților în fiecare sâmbătă din Postul Mare nu este un lucru rău, deși nu este prevăzut de tipic, și ea se înscrie în atmosfera specifică acestei perioade de pregătire pentru întâmpinarea după cuviință a Învierii Domnului, când credincioșii se ocupă mai mult de sufletele lor. De aceea, este firesc să se gândească și la sufletele celor răposați, ajutându-i cu rugăciunea și cu milostenia.

De asemenea, parastasele din timpul Postului Mare se fac atât sâmbăta, cât și duminica, deoarece în aceste zile se săvârșește una dintre Liturghiile depline, fie a Sfântului Ioan Gură de Aur, fie a Sfântului Vasile cel Mare. Parastasul nu se face legat de Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, care se săvârșește în zilele săptămânii din post.

Faptul că nu toate sâmbetele din Postul Mare sunt menționate ca zile de pomenire a morților este un lucru corect, fără ca aceasta să împiedice săvârșirea slujbelor de pomenire generală a morților și în celelalte sâmbete, după cum nu poate nici obliga pe credincioși la practica de a pomeni pe morți în toate sâmbetele din Postul Mare.

Plăcinte de post de sufletul celor adormiţi, la Moşii de Florii

Tradiţia populară consemnează două zile cu semnificaţii deosebite în ceea ce priveşte cultul morţilor: sâmbăta ce precedă Floriile (Moşii de Florii), când obiceiul spune că este aproape obligatoriu să dăm de pomană plăcinte de post, în amintirea celor plecaţi, şi Joia Mare, când se dau de pomană cofiţe cu apă şi colăcei.

Citește și: Obiceiuri, superstiţii și tradiții de Florii

„Legat de sâmbăta ce precedă Floriile, cunoscută în calendarul ortodox ca Sâmbăta lui Lazăr, în popor există şi o legendă. Se spune că a existat şi un Lăzărică, care, fiind ţinut în braţe de mama sa, care era ocupată cu tot felul de treburi în gospodărie, a rugat-o mereu să-i facă nişte plăcinte, că tare-i mai era dor. Mama, luată de vârtejul treburilor, n-a putut să-i facă atunci când şi-a dorit, iar Lăzărică a murit de dorul de plăcinte. Şi de aceea, spune legenda, e bine ca de Moşii de Florii să dăm plăcinte de pomană. Apoi, cea de-a doua zi cu o conotaţie specială este Joia Mare, când, de dimineaţă, înainte de răsăritul soarelui, în faţa fiecărei case se făceau grămăjoare de beţe de alun şi se aprindeau focurile. Iar în jurul acestor focuri se aşezau scăunelele cu picioare joase, se puneau nişte cofiţe cu apă, iar deasupra cofiţelor se aşezau colăcei. Se credea că începând din Joia Mare şi până se termină Sfintele sărbători ale Paştilor morţii din familie vor fi prezenţi în casele de unde au plecat. Şi, având în vedere că Paştile e devreme, într-o perioadă în care încă e frig, cum să-i aştepţi pe cei dragi decât făcând cald chiar de la intrarea în casă, aşezând scăunele pe care să se odihnească”, explică etnograful Angela Olariu, coordonatoarea Departamentului pentru promovarea valorilor şi tradiţiilor naţionale al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Sursa: doxologia.ro

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...