Curier Județean

SÂMBĂTĂ: Ora Pământului, sărbătorită şi de tinerii democrat liberali din Alba Iulia. Lansări de lampioane, în Parcul Unirii

Alexandra Mates

Publicat

în

ora_pamantului TDL Alba IuliaEvenimentul mondial, Earth Hour – “Ora Pământului” va fi marcat şi de organizaţia de tineret a PDL Alba Iulia. Sâmbătă,  29 martie, începând cu ora 20.30, în Parcul Unirii (lângă fântâna arteziană), tinerii vor lansa, odată cu lăsarea serii şi stingerea luminilor, un val de lampioane zburătoare, într-un spectacol inedit,  în semn de solidaritate vizavi de încălzirea globală.

Petrecerea Divorțaților

Ora Pământului este un eveniment internaţional (sărbătorit în peste 130 de ţări de pe glob), organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.

Conceptul “Ora Pământului ” îşi are originea în Australia, eveniment organizat pentru prima dată în 2007, când peste 2 milioane de rezidenţi ai oraşului Sidney au stins luminile la unison timp de o oră. În anul următor, ideea a fost preluată şi de alte mari oraşe ale lumii, numărul celor care au trăit o oră fără a se folosi de curent electric crescând de la an la an.

Manifestarea constă în stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât şi de către instituţii şi unităţi economice.

La fel ca şi în toată lumea, şi în Alba Iulia iluminatul public va fi întrerupt sâmbătă, timp de o oră, în intervalul  20.30 şi  21.30. Totodată, după cum tot mai mulţi au luat exemplul, este de aşteptat ca şi în acest an numeroşi albaiulieni să-şi stingă becurile din locuinţe în acest interval orar.

Evenimentul organizat de TDL Alba Iulia se află la cea de-a treia ediţie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Semnalizarea drumurilor județene din Alba: Achiziție în derulare a Consiliului Județean. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Semnalizarea drumurilor județene din Alba: Achiziție în derulare a Consiliului Județean. Lista Consiliul Județean Alba pregătește o nouă achiziție de produse pentru semnalizarea rutieră verticală, cu o valoare totală estimată de 177.601 lei fără TVA. Data limită pentru primirea ofertelor este 9 noiembrie 2026. Instituția își motivează demersul prin calitatea de administrator al drumurilor județene. […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prima creșă nouă din mediul rural din județul Alba, aproape de finalizare: Zeci de locuri pentru cei mici. Primar: ,,O investiție așteptată de familiile tinere” În județul Alba, în comuna Ighiu, se construiește prima creșă nouă din mediul rural, iar proiectul prinde, pe zi ce trece, tot mai mult contur, lucrările fiind aproape de finalizare. […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 

Ioana Oprean

Publicat

în

Iarnă ca în povești la Șureanu! Peisaje de vis după prima ninsoare din sezonul 2026–2027 Iarna își intră în drepturi în Munții Șureanu, din județul Alba! Peisajele au devenit spectaculoase după prima ninsoare din sezonul rece 2026–2027, iar zona montană a fost acoperită de un strat consistent de zăpadă. Natura a îmbrăcat deja haine de […]

Citește mai mult