Sâmbătă, la Negrileasa, în Poiana Narciselor: Prima etapă a Festivalului-concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”. PROGRAMUL
Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”, proiect cultural unic în Europa, va debuta la sfârșitul acestei săptămâni într-un nou concept, la Negrileasa, în îndrăgita arie naturală protejată Poiana Narciselor. Proiectul cultural are ca scop cercetarea, conservarea, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural material și imaterial din Județul Alba.
Evenimentele vor debuta sâmbătă, 18 mai 2019, la ora 18:00, cu un concert extraordinar al Ansamblului Jidvei România – Junii de la Jidvei și Fetele de la Jidvei, dirijor Stelian Stoica, urmat apoi, de la ora 20:00, de un recital extraordinar al trupei Today.
Duminică, 19 mai 2019, evenimentele încep la ora 10,00 cu concursul de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru cultură” – Secțiunea Soliști vocali, grup vocal, rapsozi și poeți populari și Gospodăria și gastronomia tradițională din Munții Apuseni. Programul va fi întregit de un spectacol folcloric în care vor evolua Grupul vocal tradițional „Țarina” al Companiei Cupru Min Abrud, Grupul Folcloric Frații Chindriș din Ieud și Ansamblul Folcloric al Județului Alba dirijat de Alexandru Pal, alături de soliștii vocali Nicolae Plută, Dorina Narița, Floricica Moga, Nicolae Tuhuț, Leontina Fărcaș, Vlăduța Lupău și Traian Jurchela.
„Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” provoacă toate comunitățile rurale din Județul Alba să redescopere, să conserve și să promoveze tot ce au mai de preț în materie de tradiții și obiceiuri populare. Este un proiect cultural unic în Europa, organizat cu scopul revitalizării și promovării zestrei comunităților rurale din Județul Alba și credem că reușește să facă acest lucru, având în vedere numărul participanților înscriși și la această ediție.”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena”.
Festivalul-concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” a ajuns în acest an la cea de-a XIV-a ediție și este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, iar etapa de la Negrileasa va fi organizată în parteneriat cu Primăria Comunei Bucium, pe raza căreia se află Poiana Narciselor.
Membrii juriului acestei etape sunt:
– Gheorghița Nicolae, producător al emisiunii TEZAUR FOLCLORIC, Televiziunea Română – președintele juriului,
– Doina Ișfănoni, cercetător etnolog, istoric de artă – Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” București,
– Corneliu Bucur, cercetător științific, președinte Academia Artelor Tradiționale din România,
– Alina Stan, etnomuzicolog, coordonează alături de Ioan Bocșa modului „Muzică vocală tradițională românească” în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca,
– Traian Jurchela, interpret de folclor, unul dintre cei mai importanți doinitori ai României.
Cultură pentru cultură – etapele ediției 2019
18-19 mai 2019 – etapă organizată cu ocazia sărbătorii tradiționale „Sărbătoarea Narciselor”
POIANA NARCISELOR (Comuna Bucium)
Secțiunea SOLIȘTI VOCALI, GRUPURI VOCALE, RAPSOZI și POEȚI POPULARI DIN JUDEȚUL ALBA
și GOSPODĂRIA și GASTRONOMIA TRADIȚIONALĂ
din comunele:
Arieșeni, Gârda de Sus, Avram Iancu, Scărișoara, Poiana Vadului, Vadu Moților, Horea, Albac, Vidra, Sohodol, Bistra, Roșia Montană, Ciuruleasa și Bucium
01 iunie 2019 – etapă organizată cu ocazia sărbătorii tradiționale „Urcatul oilor la munte”
LOMAN (Comuna Săsciori)
Secțiunea SOLIȘTI INSTRUMENTIȘTI și GRUPURI INSTRUMENTALE TRADIȚIONALE DIN JUDEȚUL ALBA
și GOSPODĂRIA și GASTRONOMIA TRADIȚIONALĂ
din comunele:
Ceru Băcăinți, Blandiana, Șibot, Săliștea, Pianu, Săsciori, Câlnic, Vințu de Jos, Doștat, Șpring, Gârbova, Cut, Șugag
09 iunie 2019 – etapă organizată în comuna cu cea mai mare absorbție de fonduri europene din țară
CIUGUD (Comuna Ciugud)
Secțiunea DANSURI TRADIȚIONALE DIN JUDEȚUL ALBA
și GOSPODĂRIA și GASTRONOMIA TRADIȚIONALĂ
din comunele:
Galda de Jos, Mihalț, Crăciunelu de Jos, Cergău, Cenade, Roșia de Secaș, Ohaba, Berghin, Sântimbru, Cricău, Ighiu, Ciugud, Daia Română, Bucerdea Grânoasă
23 iunie 2019 – etapă organizată cu ocazia sărbătorii tradiționale „Târgul de fete de la Blaj–Veselie de Ispas”
CÂMPIA LIBERTĂȚII (Municipiul Blaj)
Secțiunea OBICEIURI TRADIȚIONALE DIN JUDEȚUL ALBA
și GOSPODĂRIA și GASTRONOMIA TRADIȚIONALĂ
din comunele:
Unirea, Lunca Mureșului, Noșlac, Hopârta, Fărău, Lopadea Nouă, Rădești, Valea Lungă, Sâncel, Șona, Jidvei, Cetatea de Baltă
14 iulie 2019 – etapă organizată cu ocazia Sărbătoarea Minorităților Naționale din Județul Alba
RIMETEA (Comuna Rimetea)
Secțiunea MINORITĂȚI NAȚIONALE DIN JUDEȚUL ALBA
și GOSPODĂRIA și GASTRONOMIA TRADIȚIONALĂ din comunele:
Lupșa, Poșaga, Ocoliș, Rimetea, Sălciua, Livezile, Ponor, Râmeț, Stremț, Mogoș, Întregalde, Meteș, Almașu Mare, Mirăslău
20 iulie 2019 – etapă organizată cu ocazia sărbătorii tradiționale Târgul de fete de pe Muntele Găina
AVRAM IANCU (Comuna Avram Iancu)
Secțiunea MEȘTEȘUGURI TRADIȚIONALE DIN JUDEȚUL ALBA
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Incendiu în Poșaga: Focul a cuprins vegetație uscată și litieră de pădure Un incendiu s-a produs în seara zilei de joi, 10 septembrie 2026, în localitatea Poșaga. Focul a cuprins litieră de pădure. „Secția de pompieri Câmpeni intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată și litieră de pădure în localitatea Poșaga. Forțe alocate:1 […]
Video | Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”: Eveniment găzduit de Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”
Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Darius Bălăneanu, un tânăr poet din Alba care va împlini 20 de ani pe 12 septembrie 2026, și-a lansat joi, 10 septembrie 2026 primul volum de poezie, intitulat „(Ne)încântat de cunoștință”. Acesta este de fapt […]
19-20 septembrie 2026 | Festivalul Toamna Cugireană 2026, la Cugir: Concert The Urs, Andia, foc de artificii, spectacol folcloric, târg de producători locali și parada toamnei, la poalele Drăganei. Programul
19-20 septembrie 2026 | Festivalul Toamna Cugireană 2026, la Cugir: Concert The Urs, Andia, foc de artificii, spectacol folcloric, târg de producători locali și parada toamnei, la poalele Drăganei. Programul A început numărătoarea inversă pentru cel mai așteptat weekend al anului la Cugir. În perioada 19-20 septembrie 2026, urmează o nouă ediție memorabilă a festivalului […]