Curier Județean

Video | Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”: Eveniment găzduit de Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Tânărul albaiulian Darius Bălăneanu și-a lansat primul volum de poezie, „(Ne)încântat de cunoștință”, la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”

Darius Bălăneanu, un tânăr poet din Alba care va împlini 20 de ani pe 12 septembrie 2026, și-a lansat joi, 10 septembrie 2026 primul volum de poezie, intitulat „(Ne)încântat de cunoștință”.

Petrecerea Divorțaților

Acesta este de fapt cadoul de ziua lui, iar evenimentul a avut loc la Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan”, unde publicul a avut ocazia să descopere universul poetic al tânărului autor. Programul lansării a cuprins mai multe momente, printre care o secvență scenică, cu tineri din cadrul Grupului Skepsis în prim-plan, un monolog, un dialog cu publicul, dar și o sesiune de autografe.

La eveniment a fost prezentă și cunoscuta și apreciată profesoră de istorie de la „HCC” Daniela Cetean.

Prin primul său volum, Darius Bălăneanu își propune să împărtășească cititorilor propriile trăiri, gânduri și perspective asupra lumii, într-un demers artistic care marchează debutul său editorial.

Darius Bălăneanu a învățat la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” din Alba Iulia în perioada 2013-2022, apoi a urmat studiile în cadrul secției bilingv-francofone a Colegiului Național „Horea, Cloșca și Crișan” din orașul natal până în vara anului curent. Tot atunci a promovat și examenul de Bacalaureat cu media finală 9,26 și a fost admis la Facultatea de Litere a Universității din Oradea cu media 10, unde va începe cursurile din octombrie.

Dincolo de succesele timide în plan educațional, Darius Bălăneanu a activat și în plan sportiv. Fiul și nepotul fotbaliștilor Flavius și Vasile, acesta a încercat să le calce pe urme, însă cu mici pauze, începând din 2017 și punând punct dorinței de a-și urma cariera fotbalistică prin 2023, după ce a evoluat pentru cluburile CS Navobi Alba Iulia și GT Sport la categoriile de juniori. Înainte de a-și etala micile sclipiri în fotbal, Darius a practicat karate, stilul shotokan.

„«(Ne)încântat de cunoștință» sunt eu în liceu, un eu mult mai dulce decât cum am fost de fapt. Din 2023 mi-am promis în fiecare vară că îl public, de-aia l-am scos toamna. De la an la an cartea a devenit mai cuminte decât aș fi vrut să fie la început, dar nu mai contează. Mai întâi am scris pentru mine. Poezia mea pentru mine este singura terapie de care am nevoie. După ce m-am plictisit de poeziile mele vechi, le-am aruncat într-un word, le-am dat un aspect cât de cât literar, am corectat micile greșeli, și ca să nu mă plictisesc mai tare, am dat drumul procedurii de publicare. Până am terminat de lansat primul volum, le-am scris pe următoarele două. Așteaptă și ele lumina zilei”, a declarat Darius Bălăneanu.

Au fost tipărite 80 de exemplare. Cele care fac parte din depozitul legal au ajuns de curând la Biblioteca Națională și cea Județeană, însă nu sunt încă disponibile publicului larg.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ninge pe Transalpina: Circulația între Rânca și Obârșia Lotrului, închisă temporar din cauza vremii nefavorabile Ninsoarea și condițiile meteorologice nefavorabile au dus la închiderea temporară a circulației pe sectorul montan al DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, începând de luni, 26 octombrie 2026, de la ora 18:00. ,,Începând cu data de 26 […]

Citește mai mult

Curier Județean

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”)

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitatea Militară 02539 Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea postului vacant de execuție de personal civil contractual pe durată nedeterminată, de Psiholog principal în cadrul Secției evaluare candidațior (Centrul Zonal de Selecție și Orientare Alba Iulia „Avram Iancu”) Unitatea Militară 02539 Alba Iulia, cu sediul în Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 25 județul Alba, […]

Citește mai mult

Curier Județean

UPDATE FOTO | Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier la ieșire din Aiud spre Măgina: Un Mini Cooper a ieșit în decor Un accident rutier, cu o mașină implicată, a avut loc luni, în jurul orei 12.00, la ieșire din Aiud spre Măgina. Secția de pompieri Aiud intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical la evenimentul rutier produs la ieșire […]

Citește mai mult