Sâmbătă, Gloria Bistrița-Năsăud – Unirea Alba Iulia | Falub, în fața “alb-negrilor” la primul meci din 2022
Sâmbătă, 12 martie, de la ora 15.00, arena din Complexul “Jean Pădureanu”, misiune dificilă pentru “alb-negrii” din Cetatea Marii Uniri, la primul joc al acestei primăveri.
“Lanterna roșie” a Seriei a 9-a, cu 8 puncte, demarează campania pentru salvarea de la retrogradare cu o descindere în fieful unei grupării ce mai are șanse teoretice de a prine un loc în play-off (poziția a 5-a, cu 17 puncte, la “7” lungimi de Viitorul Cluj), preluată în intersezon de Adrian Falub, antrenor care în 2009 a bifat a doua promovare în elită a Unirii, dar și 20 de etape pe prima scenă.
Și vizitatorii abordează disputa din runda a 16-a cu o bancă tehnică nouă, Marcel Rusu, Mircea Oprea, Robert Sicoe, alături de Petre Clep, dar în același timp mai liniștiți din punct de vedere financiar, după turul în care s-au aflat pe marginea prăpastiei. Albaiulienii au realizat 9 transferuri în pauza competițională, inclusiv doi “stranieri”, algerianul Adnan și nigerianul Oluwaseun, ultimul venit fiind portarul Gavriș (32 de ani, ex-CS Oșorhei). În tur, pe “Cetate”, Gloria a făcut instrucție cu trupa lui Sinescu, 4-0 după pauză, cu hat-trick Curtuiuș și o reușită Stoianof, dar a încheiat prima parte a sezonului cu un parcurs dezamăgitor: numai 2 puncte în 6 jocuri!
“Știm ce ne așteaptă, fiecare joc fiind pentru noi unul extrem de important în aceste etape rămase. Vrem să ne salvăm de la retrogradare, să predăm cât mai repede «lanterna roșie». Avem nevoie de puncte, ne propunem să reușim un rezultat pozitiv la Bistrița, cu toate că ne așteaptă o confruntare dificilă’, a punctat Marcel Rusu, ce nu contează pe Mâlnă (accidentat).
Practic Unirea Alba Iulia încearcă să-și sporească zestrea în contextul în care are la dispoziție încă trei întâlniri (la Bistrița, acasă cu CS Ocna Mureș și la Reghin) înaintea celor 10 confruntări de foc din play-out. În luptă directă pentru evitarea retrogradării sunt Sănătatea Cluj (locul 11, cu 3 puncte mai mult, ce joacă mâine la Ocna Mureș) și Avântul Reghin (poziția a 10-a, 14 puncte, meci acasă cu CS Hunedoara).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Volei Alba Blaj, 100 de meciuri în Europa! Jubileu remarcabil la partida cu CSO Voluntari, din sferturile Cupei CEV, în „Alba Blaj” Arena!
Volei Alba Blaj, 100 de meciuri în Europa! Jubileu remarcabil la partida cu CSO Voluntari, din sferturile Cupei CEV, în „Alba Blaj” Arena! Volei Alba Blaj, „mândria” Albei, va bifa 100 de meciuri în Europa, tocmai în fața fanilor, la partida cu CSO Voluntari, din „Alba Blaj” Arena, manșa tur din sferturile de finală ale […]
Metalurgistul Cugir, o nouă achiziție, stranierul Sanchez! Vezi legătura acestuia cu CSM Unirea Alba Iulia
Divizionara terță Metalurgistul Cugir a realizat o nouă achiziție, pe stranierul Juan Sanchez (26 de ani), jucător cu cetățenie spaniolă și columbiană Espinel Juan Manuel Sanchez se află de mai multă vreme în România și s-a alăturat pregătirii „roș-albaștrilor”, antrenorul Lucian Itu testându-l în amicalul cu ACS Mediaș, când l-a folosit fundaș dreapta Citește și: ACS […]
Amicalul CSM Unirea Alba Iulia – SKS Oskar Przysucha, din Antalya, amânat din cauza vremii nefavorabile!
Partida de verificare CSM Unirea Alba Iulia – SKS Oskar Przysucha, din Antalya, amânată din cauza vremii nefavorabile! CSM Unirea Alba Iulia, aflată în cantonament centralizat în Antalya, avea programat primul amical, cu SKS Oskar Przysucha (Polonia, Liga a IV-a, locul 9), în cursul dimineții de vineri, 6 februarie (ora 10.30, ora României). Citește și: CSM […]