Actualitate

Salariile cresc doar pe hârtie: Câștigul real rămâne pe minus în 2026. ,,Se va menține în teritoriu negativ”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Salariile cresc doar pe hârtie: Câștigul real rămâne pe minus în 2026. ,,Se va menține în teritoriu negativ”

Câștigul salarial mediu brut ar urma să ajungă în 2026 la 9.217 lei, în creștere cu 5,8% față de anul precedent, potrivit Prognozei macroeconomice 2026-2029 publicate de Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP). 

Cu toate acestea, salariul real va rămâne în teritoriu negativ, deoarece avansul moderat al veniturilor nu va reuși să țină pasul cu evoluția prețurilor.

,,Ajustările salariale în anul 2026 vor fi temperate de necesitatea echilibrului fiscal”

,,Ajustările salariale în anul 2026 vor fi temperate de necesitatea echilibrului fiscal și de presiunile inflaționiste. Sectorul concurențial va avea un aport pozitiv asupra mediei salariale, prin retenția salariaților în industrii cheie, în timp ce sectorul bugetar va stagna la nivelul din decembrie 2025. Câștigul salarial real se va menține în teritoriu negativ, fiind determinat de interacțiunea dintre creșterile nominale moderate ale câștigurilor și dinamica prețurilor. Deși ajustările la salariul minim brut aduc un impuls favorabil asupra veniturilor disponibile, efectul asupra puterii de cumpărare rămâne limitat”, se menționează în Nota aferentă prognozei, conform Agerpres.

Pentru anul 2026, CNSP estimează majorarea câștigului salarial mediu brut cu 5,8%, până la un nivel de 9.217 lei, ceea ce reprezintă o creștere moderată pe fondul măsurilor de echilibrare a cheltuielilor salariale.

,,Majorarea salariului minim de la 1 iulie 2026 cu 6,8%, până la un nivel de 4.325 lei, va stimula veniturile de bază pentru o parte semnificativă a forței de muncă, cu efect moderat asupra mediei generale, dar cu perspective de dinamizare a economiei (HG nr.146/2026)”, menționează CNSP.

În anul 2027, câștigurile salariale ar putea marca o relansare echilibrată peste inflație, dependentă de succesul consolidării fiscale și de reducerea presiunilor inflaționiste.

În sectorul concurențial, ritmul va fi diferit: industriile competitive vor continua să atragă forță de muncă cu salarii motivante, în timp ce sectoarele tradiționale vor urmări trenduri mai prudente, influențate de costurile muncii.

Pe termen mediu, rata medie anuală a câștigului salarial brut va fi de 5,9%, în acord cu asigurarea creșterii puterii de cumpărare cu circa 2,6%. Câștigurile salariale vor evolua într-un sens general favorabil, dar într-un ritm de creștere mai prudent și diferențiat pe categorii profesionale, susțin specialiștii CNSP.

,,Câștigurile salariale în prima parte a anului 2026 au evoluat moderat pe ansamblu, influențate de contrastul dintre stagnarea din sectorul bugetar și dinamica prudentă din cel privat. Cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice s-a menținut la același nivel cu luna decembrie 2025 (Legea nr. 141/2025). În acest context, al inflației ridicate (+9,6%), puterea de cumpărare determinată de câștigul salarial net real a suferit o reducere consistentă (-5,2%), efectul imediat fiind vizibil asupra reducerii PIB (-1,7%) și a consumului privat în primul trimestru”, explică CNSP.

Piața muncii din România a fost caracterizată de o încetinire generală a recrutărilor

Începând cu a doua parte a anului 2025, piața muncii din România a fost caracterizată de o încetinire generală a recrutărilor și o prudență sporită a angajatorilor pe fondul climatului economic incert, estimările numărului mediu de salariați pentru anul 2026 indicând un declin de circa 28.000 de persoane, conducând la o creștere a ratei șomajului BIM până la 6,3%

Anul 2026 a debutat cu o reducere semnificativă a efectivului de salariați, cu 60.000 de persoane în intervalul ianuarie – martie, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, cel mai mare declin, de peste 50.000 de persoane, provenind din industrie, care reprezintă în continuare un sector determinant. Numărul mediu de salariați este de 6.670.000, fiind estimată o creștere cu 0,6% în 2027, la 6.710.000, cu 1,1% în 2028, la 6.784.000, și cu 0,7% în 2029, la 6.830.000.

Anul acesta, populația ocupată totală este de 7.655.000 persoane, în scădere cu 0,5% raportat la 2025

Pe termen mediu, conform prognozei, piața muncii va urma o traiectorie pozitivă, oferind perspective mai bune pentru toate categoriile salariale, astfel încât, în intervalul 2027 – 2029, populația ocupată va avansa cu un ritm mediu de 0,4%.

În cadrul acesteia, numărul de salariați se va majora cu un ritm de 0,8%, în timp ce alte categorii de populație ocupată, în principal lucrătorii pe cont propriu, se vor confrunta cu o ajustare marginală.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Va fi coborât ratingul României la categoria Junk? Expert: „E o zi decisivă!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Va fi coborât ratingul României la categoria Junk? Expert: „E o zi decisivă!” Vineri, 30 iulie 2026, va fi o zi decisivă pentru România. Agenția Fitch urmează să anunțe dacă coboară ratingul României la categoria Junk. „E o decizie pe muchie de cuțit, în ultima perioadă șansele de retrogradare crescând pe măsură ce criza politică […]

Citește mai mult

Actualitate

Alertă alimentară în România: Profi retrage de la vânzare un lot de stafide cu pesticide peste limita legală

Ioana Oprean

Publicat

în

Alertă alimentară în România: Profi retrage de la vânzare un lot de stafide cu pesticide peste limita legală ANSVSA a dispus retragerea de la vânzare și rechemarea de la consumatori a unui lot de stafide vândut în rețeaua Profi, după ce analizele au arătat o depășire a limitei legale admise pentru reziduuri de pesticide. ANSVSA […]

Citește mai mult

Actualitate

30 iulie – 3 august 2026 | Canicula revine în forță în România: Temperaturile urcă până la 39 de grade și vor fi nopți tropicale

Ioana Oprean

Publicat

în

30 iulie – 3 august 2026 | Canicula revine în forță în România: Temperaturile urcă până la 39 de grade și vor fi nopți tropicale Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare meteorologică valabilă în perioada 30 iulie, ora 10:00 – 3 august, ora 10:00, privind un val de căldură în extindere, […]

Citește mai mult