Politică Administrație

Salariile bugetarilor vor creşte de la 1 ianuarie 2015

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Salariile bugetarilor vor creşte de la 1 ianuarie 2015, procentul urmând să fie stabilit după consultări cu organismele financiare internaţionale, a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb. Potrivit acesteia, ca urmare a măsurii implementate de Guvern, de creştere a salariului minim pe economie, în prezent fiind de 850 de lei, şi 15 clase de salarizare care se suprapun, de la 1 iulie vor fi 29 de clase de salarizare care se suprapun. Se vor purta discuţii cu instituţiile internaţionale, astfel încât de la 1 ianuarie 2015 să poată fi operată o creştere decentă a salarizării în sistemul bugetar. Ministrul Muncii a precizat că de aceste majorări salariale vor beneficia toţi bugetarii, indiferent că este vorba despre administraţia locală sau centrală. Rovana Plumb a mai adăugat că ministerul pe care-l conduce continuă recalcularea pensiilor pentru repararea nedreptăţilor din guvernarea PDL şi are în vedere şi creşterea alocaţiilor de stat pentru copii, de la 1 ianuarie 2015, în funcţie de vârsta şi de venitul familiei din care provine minorul. Ministrul a subliniat faptul că aceste majorări ale veniturilor vor avea loc în mod real şi că nu este vorba despre simple promisiuni de campanie electorală, ea menţionând şi că nu a agreat măsurile represive luate în timpul crizei economice – tăieri de salarii, de pensii sau de alocaţii şi reduceri ale locurilor de muncă, deoarece au adus sărăcie şi au adâncit suferinţa oamenilor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat | Corneliu Mureșan (PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan(PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie. După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii Un județ în care copiii nu au cu ce ajunge la școală, iar oamenii nu au cu ce ajunge la serviciu este un județ care își izolează propriile comunități. Problemele transportului public județean din Alba nu sunt […]

Citește mai mult