Ştirea zilei

Salarii nesimțite la companii de stat din Alba! 10.000 de euro la Cuprumin Abrud și 2.500 de euro la Hidroserv Sebeș

Bogdan Presecan

Publicat

în

Guvernul Ponta a prezentat public astăzi lista salariilor nete la nivel maxim, ale directorilor din companiile de stat, in care sunt indicate remuneratii între 2.500 de euro și Atenție! 14.583 de euro.

Tot astăzi, Executivul a limitat, printr-o ordonanţă de urgenţă, salariile directorilor din companii de stat la un nivel reprezentând de şase ori salariul mediu brut în ramura respectivă.

Directorul companiei miniere de stat din județul Alba – Cuprumin Abrud primea un salariu de 10.000 de euro lunar, un membru al Consiliului de Administrație 948 de euro lunar iar indemnizația pe membru comitete din cadrul Consiliului de Administrație era de 2.222 de euro lunar.

Până săptămâna trecută, funcția de director la Cuprumin era ocupată de Lucian Vasilache, dar Ministerul Economiei l-a schimbat pe acesta împreună cu Consiliul de Administrație, aducându-l în loc Nicolae Iordache, fost director la MinBucovina SA Vatra Dornei.

lista salarii directori energieUn alt director care de circa 10 ani, deși ar fi trebuit să fie pensionat, se află în funcția de director adjunct la Hidroserv Sebeș SA – filială a Hidroelectrica, câștigă nu mai puțin de 11.291 lei net lunar, echivalentul a 2.500 de euro. Numele norocosului director, care câștigă de ani buni o avere în fiecare lună de la stat, este Florin Radu.

Conform listei cu salariile directorilor și membriilor din CA din companiile de stat, cea mai mare leafă este câştigată de un manager al CN Căi Ferate CFR SA, acesta obţinând lunar un salariu de 66.000 lei/luna (14.583 de euro). Potrivit aceleiaşi surse, următorul clasat în acest top este directorul Poştei, cu un salariu de 64.000 lei/luna (14.280 euro/luna).

Premierul Victor Ponta a precizat anterior că proiectul acestei ordonanţe a fost introdus pe agenda şedinţei de miercuri a Guvernului şi conţine prevederi „inspirate” din legislaţia Poloniei şi agreate de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană.

„Prin această reglementare, vom limita posibilitatea veniturilor salariale ale celor din conducerea executivă la de şase ori media salariului mediu brut lunar din ramura respectivă. Deci, este o raportare la salariul care se câştigă în ramura respectivă, de şase ori salariul mediu vă asigur că este deja un salariu foarte bun. Media în general este în jur de o mie euro, depinde de ramură. Evident, orice altceva se plăteşte în plus se plăteşte în funcţie de îndeplinirea indicatorilor de performanţă”, a spus premierul Ponta miniştrilor, în şedinţa de guvern.

Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a afirmat că procesul de managament privat nu este afectat, deoarece pe lângă remuneraţia fixă, care nu poate depăşi de şase ori salariul mediu brut pe ramură, va exista şi o remuneraţie variabilă, în funcţie de atingerea unor indicatori de performanţă.

„Aceasta este remuneraţia fixă, separat avem o remuneraţie variabilă care poate fi stabilită în funcţie de recomandările consultanţilor şi care va depinde de atingerea unor indicatori de performanţă. Deci, procesul de managament privat nu este afectat, pentru că pe lângă remuneraţia fixă, care nu poate depăşi de şase ori salariul mediu brut pe ramură, va exista şi o remuneraţie variabilă, dar numai în funcţie de atingerea unor indicatori de performanţă. Companiile de stat au fost exceptate de la legea salarizării unitare şi în continuare creau situaţii anormale, discrepanţe foarte mari salariale, venituri salariale foarte mari ale unor conducători de companii de stat, eventual chiar cu pierderi”, a spus Voinea.

foto arhivă


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăreste Ziarul Unirea pe ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cupru și aur de zece miliarde de dolari în Munții Metaliferi și un proiect blocat între Bruxelles și instanțele de judecată. Proiectul Rovina, inițiat în Hunedoara, aproape de limita cu județul Alba, a fost inclus pe lista investițiilor strategice în UE

Ioana Oprean

Publicat

în

Cupru și aur de zece miliarde de dolari în Munții Metaliferi și un proiect blocat între Bruxelles și instanțele de judecată. Proiectul Rovina, inițiat în Hunedoara, aproape de limita cu județul Alba, a fost inclus pe lista investițiilor strategice în UE Cel mai mare proiect minier privat din România, inițiat în Hunedoara, într-o zonă aflată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Cum a fost furată plasa de la un gard împrejmuitor al bazei sportive din cartierul Ampoi 2 din Alba Iulia: Autorii, doi tineri, de 16 și 21 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum a fost furată plasa de la un gard împrejmuitor al bazei sportive din cartierul Ampoi 2 din Alba Iulia: Autorii, doi tineri, de 16 și 21 de ani În urma unui apel primit prin SNUAU 112, jandarmii s-au deplasat la Baza Sportivă Ampoi 2 din municipiul Alba Iulia, unde a fost sesizat faptul că […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Accident pe Muntele Găina: Bărbat rănit după ce un autoturism lăsat neasigurat s-a pus în mișcare și l-a accidentat. Primul ajutor, acordat de un student la Medicină

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident pe Muntele Găina: Bărbat rănit după ce un autoturism lăsat neasigurat s-a pus în mișcare și l-a accidentat. Primul ajutor, acordat de un student la Medicină În noaptea de 18/19 iulie 2026, polițiștii Secției 9 de Poliție Rurală Câmpeni au intervenit la un eveniment petrecut pe raza localității Avram Iancu, în urma căruia o […]

Citește mai mult