S-a sfârșit fenomenul plicului în spitalele din România? Ce spune Alexandru Rafila
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat că fenomenul plicului în sistemul sanitar a scăzut foarte mult şi că sunt sesizări negative de doar 2 la sută din totalul cazurilor, conform News.ro.
În ceea ce priveşte proiectul de co-plată, Rafila a explicat că e un proiect pilot ce va fi introdus peste 3 ani în unul sau două spitale.
Întrebat luni, la TVR Info cum scapă România de fenomenul plicului în sănătate, Alexandru Rafila a subliniat că acest fenomen a scăzut foarte mult.
”Cred că s-a redus acest fenomen, avem semnale, dar ne uităm şi noi la sesizările care se fac către Ministerul Sănătăţii după internări, în general avem sesizări negative, undeva în jur de 2 % din totalul cazurilor, deci nu e foarte mult, 2 % Noi avem toleranţă zero faţă de acest tip de comportament şi aici de asemenea trebuie să avem o abordare dublă. Pe de o parte în ceea ce priveşte personalul medical care în momentul de faţă este retribuit, cred eu corespunzător şi care ştiţi bine, au fost ani de zile când medicii, asistenţii medicali erau foarte, foarte prost retribuiţi”, a declarat Rafila.
Întrebat de asemenea, despre introducerea de co-plată în spitale, Rafila a explicat că e un proiect pilot.
„Rămâne în pilot în 1- 2 spitale peste 3 ani. Informaţia care a fost difuzată în spaţiul public a fost speculată, dar şi utilizată din punct de vedere politic într-un mod incorect aş spune şi cred că orice lucru trebuie pilotat, încercat, nu e niciun fel de problemă. E o propunere făcută de consultanţii acestei strategii. Dacă nu se doreşte, nu trebuie neapărat să se aplice. Dar să spui că este o co-plată impusă când se discută despre un pilot în 2 spitale care se va desfăşura peste 3 ani este în mod evident o dovadă de rea credinţă sau de lipsă de înţelegere, care pe care n-aş vrea să o comentez”, a precizat Alexandru Rafila.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri
Mâncarea din magazine s-ar putea ieftini. Guvernul ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Care ar putea fi noile preţuri Guvernul României ia în calcul plafonarea adaosului comercial nu doar la alimentele de bază, ci la toată mâncarea de pe raft. Ministrul Agriculturii […]
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor
Peste un milion de copii din România au fost victime ale violenței: Școala, locul unde ar trebui să fie în siguranță, conduce clasamentul incidentelor Un copil din România poate fi victima violenței acasă, la școală sau în comunitate. Peste 600.000 de copii au trecut prin cel puțin o formă de violență într-un singur an, iar […]
Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun”
Cluj-Napoca dă startul sărbătorilor de iarnă! Smiley deschide Târgul de Crăciun 2026: Piața Unirii se transformă în „Planeta Crăciun” Spectacole imersive de lumini, concerte, atracții pentru toate vârstele și ateliere pentru copii. Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca își deschide porțile pe 20 noiembrie și promite o ediție cu un concept vizual complet reînnoit. Cluj-Napoca intră […]

