Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Rovinieta pentru autovehicule de marfă ar putea creşte de trei ori – PROIECT

Ziarul Unirea

Publicat

în

Rovinieta pentru autovehicule de marfă cu masa totală autorizată între 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone ar putea creşte până la 12 euro pe zi, de la 4 euro, cât este în prezent, potrivit unui proiect de Ordonanţă a Guvernului, publicat pe site-ul Ministerului Transporturilor, scrie Agerpres.

Conform Notei de fundamentare a proiectului, în conţinutul Directivei 1999/62/CE ce se referă la vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone, coroborat cu data publicării Comunicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe data de 18 februarie 2014, tariful de 12 euro/zi trebuia aplicat începând cu data de 1 martie 2014 pentru acest tip de vehicule. „Prin Comunicarea publicată la 17.03.2016 în Jurnalul Oficial al UE, tariful a fost majorat la 13 euro/zi cu aplicare de la 01 aprilie 2016, tarif rectificat ulterior la data de 01.06.2016 prin Comunicarea publicată în JOUE, la 12 euro/zi. Astfel, tariful zilnic de 12 euro pentru vehiculele de transport marfă trebuia aplicat începând cu 01 martie 2014, nefiind transpus nici în prezent”, se notează în document.

În acest context, sumele în euro şi cenţi prevăzute sunt revizuite la fiecare doi ani, începând cu data de 1 ianuarie 2013, pentru a ţine seama de modificările la nivelul UE al indicelui armonizat al preţurilor de consum, excluzând energia şi produsele alimentare neprelucrate.

Actul normativ prevede că tariful lunar nu trebuie să depăşească 10% din tariful anual, tariful săptămânal nu ar trebui să depăşească 5% din tariful anual, iar tariful zilnic nu ar trebui să depăşească 2% din tariful anual.

Potrivit anexelor incluse în proiectul de Ordonanţă, rovinieta pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone va costa astfel: 12 euro/zi (de la 4 euro/zi, în prezent), 30 euro/săptămână (de la 16 euro), 60 de euro/lună (de la 32 euro/lună), 171 de euro/3 luni (de la 92 de euro) şi 600 de euro/an (de la 320 euro/an).

De asemenea, în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică decât 12 tone, tarifele aplicate pentru rovinietă ar urma să fie următoarele: 12 euro/zi (de la 7 euro/zi, la ora actuală), 33 de euro/săptămână (de la 28 de euro), 66 de euro/lună (de la 56 de euro), 188 de euro/3 luni (de la 160 de euro) şi 660 de euro/an (de la 560 de euro).

Pe de altă parte, tarifele percepute pentru rovinietă în cazul autoturismelor şi vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, rămân neschimbate. Astfel, în cazul autoturismelor, acestea sunt cuprinse între 3 euro (pentru o săptămână) şi 28 de euro/an, iar pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, între 6 euro/săptămână şi 96 de euro pe an. În acelaşi timp, tariful pe trei luni, practicat pentru autoturisme, este de 13 euro, iar pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, de 36 de euro.

În privinţa amenzilor contravenţionale aplicate pentru cei care nu deţin rovinietă, în Nota de fundamentare a proiectului de Ordonanţă se arată că valoarea acestora s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual pentru amenda minimă şi de patru ori tariful anual pentru amenda maximă. Astfel, în cazul autoturismelor amenda minimă este de 250 de lei, în timp ce valoare maximă ajunge la 500 de lei. Totodată, pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, sancţiunea este cuprinsă între 900 şi 1.800 de lei, la vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone şi mai mică sau egală cu 7,5 tone, între 5.500 şi 11.000 de lei, la vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone şi mai mică decât 12 tone – între 6.000 şi 12.000 de lei, în timp ce valorile cele mai ridicate ale amenzilor sunt prevăzute la vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) – între 11.000 şi 22.000 de lei.

La începutul acestui an, reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atrăgeau atenţia, într-un comunicat de presă, că rovinieta s-ar putea scumpi cu 200% pentru cele 30.000 de autovehicule de transport marfă cu masa autorizată între 3,5 şi 12 tone.

„Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atrage atenţia că proiectul de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România afectează cel mai mult cele aproximativ 30.000 de autovehicule de transport marfă cu masă maximă autorizată între 3,5 tone şi 12 tone. Acestea vor trebui să plătească tarife de rovinietă pentru o zi de 12 euro, în creştere cu 33% de la 9 euro pentru vehiculele de peste 12 tone, cu 71,42% de la 7 euro pentru vehiculele între 7,5 – 12 tone şi în urcare cu 200% de la 4 euro la 12 euro pentru vehiculele între 3,5 – 7,5 tone”, susţineau oficialii UNTRR.

La momentul respectiv, la nivelul Comisiei Europene, se discuta modificarea Directivei 1999/62/CE prin directiva euro-vinietei, prin care se urmăreşte implementarea conceptului de plată a taxelor pe kilometru şi nu pe timp, aşa cum se aplică în prezent în România.

CE consideră că măsura propusă în proiectul de directivă contribuie la aplicarea în mod consecvent a principiilor ‘poluatorul plăteşte’ şi ‘utilizatorul plăteşte’ în vederea generării de venituri şi a asigurării de finanţare pentru investiţiile viitoare în transporturi.

Conform transportatorilor din România, tendinţa de taxare la kilometru a autovehiculelor comerciale de transport mărfuri s-a extins odată cu extinderea reţelei de autostrăzi şi drumuri expres, de la ţări cu tradiţie în taxarea pe autostrăzi, precum: Franţa, Italia, Spania, Germania, la ţări precum Austria, Cehia, Ungaria. Unele dintre aceste ţări taxează autoturismele în funcţie de distanţa parcursă (Italia, Franţa) sau pe timp – prin viniete/stickere cu diferite valabilităţi (Austria, România, Ungaria) sau absolut deloc, cum este cazul Germaniei.

Germania intenţiona să introducă la 1 iulie 2018 o taxare de 130 euro pe an pentru autoturisme, însă pentru utilizatorii celor înmatriculate în Germania, statul va oferi posibilitatea deducerii acestei valori din impozitul anual. Acest aspect a determinat Austria să deschidă un proces împotriva Germaniei la Curtea Europeană de Justiţie pentru anularea acestei discriminări, deoarece utilizatorii autoturismelor cu alte numere de înmatriculare decât de Germania nu au nicio facilitate.

În România, taxarea pentru utilizarea celor peste 17.000 km de drumuri naţionale (autostrăzi – 748 km, drumuri europene, drumuri cu trei benzi de circulaţie, drumuri cu patru benzi de circulaţie, drumuri cu şase benzi de circulaţie), acelaşi autovehicul de 40 tone, cu mai mult de 5 axe, plăteşte între 11 euro/zi şi 1.210 euro/an indiferent de numărul de kilometri parcurşi sau de nivelul emisiilor poluante.

Drumurile judeţene însumează aproape 35.400 km, iar cele comunale peste 33.100 km, ambele categorii au administratori diferiţi şi pot avea propriile tarife de utilizare a infrastructurii proprii, cât şi propriile portanţe, de obicei inferioare reţelei principale, precum şi propriile tarife pentru depăşirea acestor valori.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vremea de Crăciun 2024, Revelion și primele săptămâni din noul an. Prognoza METEO pentru 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Vremea de Crăciun 2024, Revelion și primele săptămâni din noul an. Prognoza METEO pentru 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025 Administrația Națională de Meteorologie prezintă prognoza pentru următoarea lună: estimări meteo 23 decembrie 2024 – 20 ianuarie 2025. Citește și: Vremea de Crăciun 2024, Revelion și în ianuarie 2025. Prognoza METEO pentru patru săptămâni […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea