Rovana Plumb: Programul ‘Fiecare Copil în Grădiniță’, care ajută copiii săraci să meargă la grădiniță, va fi extins la nivel național
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a susținut, luni, că Programul ‘Fiecare Copil în Grădiniță’, care ajută copiii săraci să meargă la grădiniță, va fi extins la nivel național.
Conform unui comunicat al Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în cele 11 județe în care este implementat programul ‘Fiecare Copil în Grădiniță’ sunt sprijiniți 2.400 copii. Părinții sunt stimulați să-și aducă zilnic copiii la grădiniță, fiindu-le oferite tichete sociale în valoare de 50 de lei pe lună.
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a vizitat, luni, grădinița de copii din localitatea Drăgăești-Pământeni, comuna Mănești, județul Dâmbovița, unde Asociația OvidiuRo (OvR), Consiliul Județean și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița implementează programul ‘Fiecare Copil în Grădiniță’ (FCG), care încurajează educația timpurie a copiilor săraci.
În acest an școlar, numai în județul Dâmbovița sunt ajutați să meargă la grădiniță 285 de copii defavorizați, de trei ori mai mulți față de anii anteriori.
„Apreciez foarte mult efortul special al Asociației OvidiuRo în derularea acestui proiect. Programul care ajută copiii săraci să meargă la grădiniță va fi extins la nivel național, astfel încât mii de copii defavorizați să poată merge la grădiniță și să ajutăm, astfel, împreună, mai multe familii din România. În acest sens am semnat, în luna aprilie, un acord de parteneriat cu Asociația OvidiuRo’, a declarat Rovana Plumb.
Evenimentul din Dâmbovița face parte din seria de activități dedicate procesului de extindere a programului în județele Brașov, Dâmbovița și Dolj.
Cu o valoare de 244.131 euro, programul este finanțat prin granturile SEE 2009 — 2014, în cadrul Fondului ONG în România. De altfel, programul ‘Fiecare Copil în Grădiniță’ se derulează în Dâmbovița încă din 2010, în localitățile Gura Șuții și Potlogi, anul acesta fiind extins în alte patru comunități: Cojasca, I. L. Caragiale, Mănești și Moroeni.
Sursa Agerpres
(V.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
EXPLOZIE a prețurilor în construcții, comerțul cu amănuntul și servicii: Ce îi așteaptă pe români în următoarele luni
EXPLOZIE a prețurilor în construcții, comerțul cu amănuntul și servicii: Ce îi așteaptă pe români în următoarele luni Managerii din construcţii şi comerţul cu amănuntul preconizează o creştere accentuată a preţurilor, până în mai 2026, arată datele Institutului Naţional de Statisică (INS). În construcții, potrivit estimărilor din luna martie 2026, pentru următoarele trei luni, se […]
PENSII 2026: Cum a evoluat sistemul de pensii private din România în ultimul an. Pilonul II, active de peste 200 miliarde lei
PENSII 2026: Cum a evoluat sistemul de pensii private din România în ultimul an Piața pensiilor private din România a continuat în 2025 traiectoria de creștere, confirmându-și statutul de pilon esențial al stabilității financiare pe termen lung. Activele totale ale fondurilor de pensii private au atins nivelul de 209,03 miliarde lei la finalul lunii decembrie […]
România trece la noapte la ora de vară 2026: Ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar ora 3:00 va deveni ora 4:00
România trece la noapte la ora de vară 2026: Ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar ora 3:00 va deveni ora 4:00 România va trece la ora de vară în această noapte, iar ceasurile vor fi date înainte cu o oră, astfel că ora 03:00 va deveni ora 04:00. Schimbarea, aplicată în majoritatea […]
