Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Roşia Montană şi Cetatea Vauban, pe agenda ministrului Culturii

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a vizitat vineri, 25 mai, seara, municipiul Alba Iulia şi a susţinut o conferinţă de presă alături de liberalul Călin Potor, candidatul USL la Primăria municipiului Alba Iulia.

Ministrul a declarat că în cele 6 luni cât a primit mandat are de rezolvat o serie de probleme, fixate ca priorităţi: protecţia şi conservarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei şi includerea ansamblului monumenal Brâncuşi de la Târgu Jiu şi a ceramicii de Horezu în patrimoniul UNESCO (dosar trimis deja la biroul din Paris al UNESCO, vineri dimineaţă, după cum a precizat Diaconu). În plus, acesta a declarat că deja a cerut direcţiilor din teritoriu rapoarte de control, pentru evaluarea situaţiei în care se află monumentele istorice, de patrimoniu.

Mircea Diaconu a subliniat faptul că venirea sa în minister nu înseamnă o schimbare a personalului angajat  – atât din Bucureşti cât şi din teritoriu – dar „cine nu ţine pasul cu mine, pleacă”. În plus a afirmat că intenţionează o eficientizare a direcţiilor de cultură din ţară, prin comasarea structurilor anexe, birocratice, astfel încât trei judeţe să aibe doar un singur secretariat şi arhivă. „În judeţe am nevoie de personal activ, nu static” a explicat ministrul.

Chestionat asupra proiectului Roşia Montană, Mircea Diaconu  a afirmat că preşedintele Traian Băsescu „a avut perfectă dreptate” când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii „ori pe stânga, ori pe dreapta”.

„Preşedintele ţării a avut perfectă dreptate aici: spuneţi odată ceva, ori pe stânga, ori pe dreapta, dar nu o mai ţineţi atâta. Despre asta e vorba şi e corect”, a spus Diaconu.  El a spus că nu vrea să se grăbească să se lanseze în discuţii foarte amănunţite despre acest proiect, deoarece „aici trebuie ţinut cont de legalitate”.

Întrebat ce părere are, ca şi român simplu, despre proiectul de la Roşia Montană, Diaconu a răspuns că este greu să se pună în această postură, deoarece trebuie să ţină cont de faptul că „m-i s-a întâmplat accidentul numit… ministru”.

„Dacă mă întrebaţi ca pe un om de pe stradă, asta pot să vă zic: mie îmi plac munţii noştri cum sunt, netăiaţi, nesparţi, nesăpaţi. Mie aşa îmi plac, ca şi cetăţean, cu pădurile lor pe ei, mie aşa îmi plac şi nu îmi place când cineva îi toacă, să zicem”, a spus Diaconu.

Ministrul Diaconu a precizat că în maxim trei săptămâni proiectul Roşia Montană va intra pe agenda sa.

Venit la Alba Iulia din judeţul Hunedoara, unde a vizitat Sarmisegetusa Regia, ministrul Diaconu a precizat că: „Cetăţile dacice sunt protejate UNESCO. Ce facem noi cu asta? Nimic. Şi, dacă cumva vine un control UNESCO, pierdem statutul. Deci dacă nu facem ceva cu urgenţă maximă pierdem statutul de protecţie UNESCO pentru cetăţile dacice”, a spus  Diaconu. Mircea Diaconu a precizat că situl Sarmizegetusa este aproape în paragină şi „creşte pădurea peste el”.”Ce facem noi cu el? Paragină. Creşte pădurea peste. Arborii de acolo par mai importanţi decât vestigiile. E de neînţeles lucrul acesta”, a spus Diaconu. Ministrul Culturii a anunţat că, în trei săptămâni, îşi propune să dea un răspuns final în ceea ce priveşte rezolvarea problemei cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, întorcându-se din nou sus pe munte, la Sarmisegetusa, unde va convoca  administraţia publică locală, Consiliul Judeţean, specialiştii şi Ministerul Culturii pentru a găsi o soluţie.

„Problema României este că fiecare se bagă în treaba altuia, în loc să-şi facă treaba lui. Fiecare încurcă pe cineva. Lucrurile mi se par extrem de simple şi de rezolvat imediat. Adică, să înceapă să lucreze toţi, fiecare pe meseria lui”, a spus Diaconu, referindu-se la faptul că în cazul Sarmisegetuza se calcă pe bătături Ministerul Culturii (cu situl UNESCO), cu Ministerul Mediului (cu pădurea protejată) şi Ministerul Dezvoltării Regionale care deja a început să investească bani europeni în infrastructura din zonă.

Călin Potor, candidatul USL la Primăria Municipiului Alba Iulia a prezentat în cadrul conferinţei de presă un document emis în 23 ianuarie 2012, de Direcţia Control şi Verificare Utilizare Fonduri Comunitare din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, semnat de ex-ministrul de atunci, Elena Udrea. Documentul este o notă de constatatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare în proiectul european de reabilitare a Cetăţii Alba Carolina, încheiat între Primăria Municipiului Alba Iulia (beneficiar) şi Grup Corint SA (executant).

Potrivit documentului MDRT, „Nerespectarea cerinţelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate şi transparenţă, echipa de control şi verificare stabileşte aplicarea unei corecţii de 25%  din valoarea contractului de lucrări nr. 65145 din 7.10.2010 (…) pentru atribuirea fără lansarea adecvată a unei proceduri competitive, nerespectându- seprincipiul transparenţei”. O corecţie de 5% a fost aplicată  „pentru aplicarea unor criterii de calificare şi selecţie  sau a unor factori  de evaluare nelegali, considerând că prin criteriile impuse, beneficiarul a împiedicat  anumiţi ofertanţi potenţiali să participe la procedura de atribuire”. Astfel, Primăria Alba Iulia  datorează 125.366,93 lei bugetului Uniunii Europene, 19.173,76 lei bugetului naţional şi 35.397,72 lei TVA aferent corecţiei financiare.

Documentul, alături de alte sesizări, au fost înmânate ministrului Culturii, Mircea Diaconu, care a promis că va verifica situaţia.  „Îmi plac investiţiile, dar nu mă întrebaţi încă de ce au costat atât. Trebuie să mă documentez. Vă asigur că am o reputaţie de zgârcit. Am în minister o echipă de specialişti în economie, care miros imediat când bugetele sunt umflate” a spus Diaconu.

 Referindu-se la proiectul Alba Iulia 2020 – Capitală Culturală Europeană, Mircea Diaconu a subliniat faptul că pentru progresul oraşului sunt importante, ca  la OSCAR, şi nominalizările. Dar i-a întrebat zâmbind pe cei prezenţi: „Teatru? De ce nu aveţi încă teatru?”

Nicoleta IDITA-TOMUŢA

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma

Ziarul Unirea

Publicat

în

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea