Actualitate

Romsilva plantează în această primăvară peste 32 de milioane de puieți – investiția depășește 42 de milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Regia Națională a Pădurilor (RNP) – Romsilva urmează să planteze, în campania de primăvară, peste 32 milioane de puieți, investiția ajungând la 42 milioane lei.

Petrecerea Divorțaților

„Acțiunile de plantare continuă în toată țara, în cadrul Lunii Plantării Arborilor (15 martie — 15 aprilie). Regia Națională a Pădurilor Romsilva regenerează în acest an peste 14.200 de hectare, numai în campania de primăvară urmând să planteze peste 32 de milioane de puieți, în urma unei investiții de peste 42 de milioane de lei. Romsilva a regenerat peste 540.000 de hectare în fondul forestier de stat, în ultimii 26 de ani”, se arată în document.

Potrivit comunicatului, românii sărbătoresc sâmbătă, pentru prima dată în istorie, Ziua Națională a Pădurilor.

Această Sărbătoare a fost instituită printr-un proiect de lege adoptat de Parlament în 28 februarie 2017 și promulgat de președintele României în data de 20 martie.

‘Instituirea unei zile speciale pentru celebrarea pădurii este o dovadă clară că România a înțeles importanța pe care pădurea o are în viețile noastre. Nu vorbim aici doar de calitatea sa de resursă naturală regenerabilă, cea mai veche astfel de resursă utilizată de om, ci mai ales de importanța pădurii în echilibrul ecologic și rolul său în procesul de combatere și adaptare la schimbările climatice. Invit toți cetățenii să reflecteze astăzi câteva momente asupra importanței pădurii și responsabilității pe care o avem de a o gestiona responsabil și durabil’, a declarat Adriana Petcu, ministrul Apelor și Pădurilor

Potrivit actului normativ, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, administratorii pădurilor proprietate publică a statului, ocoalele silvice private, împreună cu autoritățile publice locale și organizațiile neguvernamentale pot organiza manifestări și acțiuni publice dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a Pădurilor.

Sursa Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie

Ioana Oprean

Publicat

în

Românii pot produce acasă până la 200 de litri de țuică sau pălincă fără să plătească accize: Băutura nu poate fi vândută și trebuie să fie  obținută din fructele produse în gospodărie Gospodăriile din România înscrise în Registrul agricol beneficiază de scutirea de la plata accizelor pentru cel mult 200 de litri de băuturi alcoolice […]

Citește mai mult

Actualitate

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Câte zile libere vor fi de Paște 2027: Când începe minivacanța pentru angajații din România Paștele ortodox va fi sărbătorit anul viitor la începutul lunii mai 2027, când angajații cu program obișnuit de lucru vor beneficia de patru zile libere consecutive. Minivacanța va începe în Vinerea Mare și se va încheia în a doua zi […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum verifici geamurile termopan înainte de sezonul rece: Cum îți dai seama nu mai etanșează bine și pierzi căldură Ferestrele devin, odată cu scăderea temperaturilor, unul dintre punctele prin care o locuință poate pierde căldură. Chiar dacă ai geamuri termopan, acest lucru nu înseamnă automat că ele izolează la fel de bine ca atunci când […]

Citește mai mult